LexistoriaDreptul la drept.

Prelevarea probelor biologice

Azi

Legea 76/2008 · 6 articole

Articolul 3

Infracțiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

Articolul 4

(1) S.N.D.G.J. conține profile genetice, date cu caracter personal și date despre caz, corespunzătoare următoarelor categorii:

a) suspecți - persoanele despre care există date și informații că ar putea fi autori, instigatori sau complici ai infracțiunilor cuprinse în anexă ;

b) persoane condamnate definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor cuprinse în anexă la pedeapsa închisorii, precum și persoanele pentru care instanța a pronunțat amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei;

b¹) persoane înscrise potrivit legii în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;

b²) persoane înscrise potrivit legii în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni din sfera traficului de droguri;

c) urme biologice prelevate cu ocazia efectuării cercetării la fața locului;

d) cadavre cu identitate necunoscută, persoane dispărute ori persoane decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracțiunilor de omor sau a actelor de terorism.

(2) S.N.D.G.J. poate fi completat cu alte categorii de date decât cele prevăzute la alin. (1) , prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiției și a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, în funcție de necesități și de resursele alocate.

(3) Pentru excluderea persoanelor care au avut contact cu locul comiterii infracțiunii în mod justificat sau accidental, se pot preleva și analiza probe biologice de la acestea, precum și de la victimele infracțiunilor, cu consimțământul acestora.

(4) Profilele genetice ale persoanelor prevăzute la alin. (3) vor fi verificate prin comparare în S.N.D.G.J. doar în scopul pentru care s-a făcut recoltarea. Profilele genetice ale persoanelor prevăzute la alin. (3) vor fi stocate în baza de date pănă la soluționarea definitivă a cauzei în care a fost dispusă introducerea lor în S.N.D.G.J.

(5) Pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 1 , pot fi efectuate comparații între profilele genetice înregistrate, în și între categoriile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) . Verificarea și compararea datelor sunt realizate automat, la introducerea profilului genetic aparținâƒnd unei noi persoane sau a urmelor biologice de la un caz nou.

(6) Profilele genetice provenind de la categoria prevăzută la alin. (1) lit. d) vor fi comparate, în scopul identificării, cu profilele genetice provenind de la rude de gradele I și II, dar și cu alte categorii de profile genetice existente în baza de date. Profilele genetice ale rudelor care servesc pentru identificare vor fi stocate în baza de date până la soluționarea definitivă a cauzei.

Articolul 5

(1) Prelevarea probelor biologice se face prin metode noninvazive, respectiv recoltarea celulelor epiteliale prin periaj al mucoasei bucale, iar în situațiile în care nu se poate realiza această modalitate, prin recoltarea unor celule epiteliale din regiunea feței.

(2) Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) se face conform art. 190 din Codul de procedură penală , care se aplică în mod corespunzător.

(3) Abrogat.

(4) Prelevarea probelor biologice la minori cu vârsta sub 14 ani, în vederea stabilirii profilului genetic, se face numai cu acordul părinților sau al reprezentantului legal și în prezența acestora.

(5) Judecătorul de drepturi și libertăți, instanțele de judecată și organele de urmărire penală care dispun prelevarea au obligația de a informa persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

Articolul 6

(1) În cauzele penale, prelevarea, păstrarea și transportul probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) , în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., se realizează de personalul Poliției Române instruit în acest sens, la solicitarea organelor de urmărire penală și/sau a instanțelor de judecată. De asemenea, personalul Poliției Române instruit în acest sens poate preleva, păstra și transporta probe biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (3) .

(2) Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și alin. (3) poate fi efectuată și de personalul medico-sanitar calificat.

Articolul 7

(1) Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) este dispusă de instanța de judecată, prin hotărârea de condamnare ori prin hotărârea de amânare a aplicării pedepsei sau de renunțare la aplicarea pedepsei.

(2) Prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) , în vederea adăugării profilelor genetice în S.N.D.G.J., se realizează la introducerea în penitenciar, de personalul medical al penitenciarului, cu sprijinul personalului de pază și în prezența unui polițist, fără nicio altă notificare prealabilă din partea instanței de judecată.

(3) Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) , pentru care instanța a pronunțat amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., se realizează de către personalul Poliției Române instruit în acest sens, imediat după comunicarea hotărârii definitive de condamnare, respectiv a hotărârii prin care instanța a pronunțat amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei.

Articolul 8

(1) Prelevarea probelor biologice de la locul săvârșirii infracțiunii se realizează de polițiști specializați.

(2) Prelevarea probelor biologice de la cadavrele cu identitate necunoscută, cele recoltate cu ocazia efectuării autopsiei, precum și prelevarea probelor biologice prin metode invazive se efectuează de instituțiile medico-legale.