(1) În aplicarea prevederilor art. 24 alin. (1) din Regulamentul SIS cooperare, la cererea autorităților naționale cu competență în executarea acțiunii de urmat în baza unei semnalări dintre cele prevăzute la art. 32 alin. (1) din Regulamentul SIS cooperare, introdusă în SIS de către un alt stat membru sau asociat, procurorul sau judecătorul detașat autorizează aplicarea indicatorului de validitate la semnalarea respectivă, dacă măsura de urmat privind persoana nu este compatibilă cu legislația națională, cu obligațiile asumate de România prin tratate bilaterale și convenții multilaterale din domeniul cooperării juridice internaționale ori cu interesele naționale vitale.
(2) La solicitarea statului membru sau asociat care a introdus semnalarea în SIS, procurorul sau judecătorul detașat poate decide retragerea indicatorului de validitate aplicat în condițiile alin. (1) .
(3) La solicitarea statului membru sau asociat, autoritatea națională competentă care a introdus semnalarea din categoria celor prevăzute la art. 32 alin. (1) din Regulamentul SIS cooperare poate decide cu privire la aplicarea unui indicator de validitate la semnalarea respectivă.
(4) În aplicarea prevederilor art. 24 alin. (3) din Regulamentul SIS cooperare, la solicitarea statului membru sau asociat care a introdus semnalarea în SIS, procurorul sau judecătorul detașat poate autoriza retragerea indicatorului de validitate adăugat în condițiile alin. (1) .
(5) Biroul național SIRENE întreprinde demersurile necesare pentru aplicarea indicatorului de validitate prevăzut la alin. (1) și (3) , respectiv pentru retragerea indicatorului de validitate prevăzut la alin. (2) și (4) .
(6) În cazul depistării pe teritoriul României a unei persoane majore cu privire la care a fost introdusă în SIS de către un alt stat membru sau asociat o semnalare cu privire la dispariția sa la momentul când aceasta era minoră, se solicită Biroului național SIRENE întreprinderea demersurilor necesare pentru aplicarea unui indicator de validitate la semnalarea respectivă.