(1) În cazul depistării pe teritoriul altui stat membru sau asociat a unui obiect cu privire la care a fost transmisă în SIS o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 38 din Regulamentul SIS cooperare, informațiile primite sunt transmise, de către Biroul național SIRENE, autorității sau persoanei care a solicitat introducerea semnalării.

(2) În cazul depistării pe teritoriul României a unui obiect cu privire la care a fost introdusă în SIS de către un alt stat membru sau asociat o semnalare din categoria celor prevăzute la art. 38 din Regulamentul SIS cooperare, obiectul se ridică în vederea indisponibilizării sau a folosirii ca probă în procesul penal sau a remiterii către organul emitent și se informează, prin intermediul Biroului național SIRENE, statul membru sau asociat care a introdus semnalarea.