Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, litera x) se modifică și va avea următorul cuprins:x) interdicția de intrare - decizia sau orice alt act de natură administrativă sau judiciară prin care se interzic intrarea și șederea pe teritoriul României sau pe teritoriul unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori pe teritoriul Confederației Elvețiene, pentru o perioadă determinată;

2. La articolul 4, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alin. (7), cu următorul cuprins:(7) Străinii au obligația de a se supune amprentării și fotografierii, în situațiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

3. După articolul 83 se introduce un nou articol, art. 83¹, cu următorul cuprins:Articolul 83¹ Măsuri tehnice Străinii împotriva cărora se emit decizii de returnare sunt amprentați și fotografiați în condițiile și pentru scopurile prevăzute de Regulamentul (UE) 2018/1.860 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind utilizarea Sistemului de informații Schengen pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală și de Regulamentul (UE) 2018/1.861 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul verificărilor la frontiere, de modificare a Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și de modificare și abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.987/2006, cu modificările și completările ulterioare.

4. La articolul 88, alineatul (5) se abrogă.

5. La articolul 99, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:(3) Străinii care fac obiectul prezentului articol sunt amprentați și fotografiați în condițiile și pentru scopurile prevăzute de Regulamentul (UE) 2018/1.860 al Parlamentului European și al Consiliului și de Regulamentul (UE) 2018/1.861 al Parlamentului European și al Consiliului.

6. La articolul 106³, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2¹), cu următorul cuprins:(2¹) Prin măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) se interzic intrarea și șederea pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și pe teritoriul Confederației Elvețiene, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 24 din Regulamentul (UE) 2018/1.861 al Parlamentului European și al Consiliului.

7. La articolul 106⁴, după alineatul (11) se introduc patru noi alineate, alin. (11¹)-(11⁴), cu următorul cuprins:(11¹) În cazul străinilor care refuză amprentarea și fotografierea potrivit prezentei ordonanțe de urgență, durata interdicției de intrare este de 2 ani. (11²) În cazul străinilor prevăzuți la alin. (11¹), care se află în situațiile prevăzute la alin. (1), (5)-(8), (10) și (11), durata interdicției de intrare se majorează cu 2 ani. (11³) Refuzul repetat, în aceeași împrejurare sau în împrejurări diferite, anterior părăsirii teritoriului României, nu atrage majorarea duratei interdicției de intrare. (11⁴) Durata interdicției de intrare stabilită potrivit alin. (11²) nu poate depăși 5 ani, cu excepția cazului în care străinul reprezintă o amenințare gravă pentru ordinea publică, siguranța publică sau securitatea națională.

8. La articolul 106⁴, alineatul (12) se modifică și va avea următorul cuprins:(12) Durata interdicției de intrare se calculează de la data ieșirii străinului de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European ori de pe teritoriul Confederației Elvețiene, iar în cazul în care a fost dispusă la nivel național, de la data ieșirii din țară a străinului sau, dacă străinul nu se află în România, de la data dispunerii măsurii.

9. La articolul 106⁶, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Străinii împotriva cărora se dispune măsura interdicției de intrare sunt amprentați și fotografiați în condițiile și pentru scopurile prevăzute de Regulamentul (UE) 2018/1.860 al Parlamentului European și al Consiliului și de Regulamentul (UE) 2018/1.861 al Parlamentului European și al Consiliului.

10. La articolul 106⁶, alineatul (2) se abrogă.

11. În tot cuprinsul ordonanței de urgență , sintagmele „interzicerea intrării în România“, „interzicerea intrării pe teritoriul României“, „interdicția de intrare în țară“ și „interdicția de intrare în România“ se înlocuiesc cu sintagma „interdicția de intrare“.