Datele necesare pentru identificarea echipamentului de comunicație al utilizatorului sau a dispozitivelor ce servesc utilizatorului drept echipament cuprind:

a) în cazul rețelelor de telefonie fixă: numărul de telefon al apelantului și numărul de telefon al apelatului;

b) în cazul rețelelor de telefonie mobilă:

1. numărul de telefon al apelantului și numărul de telefon al apelatului;

2. identitatea internațională de abonat mobil, denumită în continuare IMSI, a apelantului;

3. identitatea internațională a echipamentului mobil, denumită în continuare IMEI, a apelantului;

4. identitatea IMSI a apelatului;

5. identitatea IMEI a apelatului;

6. în cazul serviciilor anonime preplătite: data și ora activării inițiale a serviciului, precum și identificatorul celulei de la care a fost activat serviciul;

c) în cazul serviciilor de acces la internet, poștă electronică și telefonie prin internet: numărul de telefon al apelantului în cazul accesului prin dial-up; linia DSL sau alt punct terminal al celui care inițiază comunicarea.