(1¹) Sediul debitorului este cel cu care figurează acesta în registrul comerțului, respectiv în registrul societăților agricole sau în registrul asociațiilor și fundațiilor.
(1) Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepția apelului prevăzut la art. 8, sunt de competența tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul. Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secție specială de insolvență sau un complet specializat de insolvență, acesteia/acestuia îi aparține competența pentru derularea procedurilor prevăzute de prezenta lege.
(2) Abrogat.
(3) Tribunalul sau, după caz, tribunalul comercial, în a cărui circumscripție teritorială își are sediul debitorul la data sesizării instanței cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, rămâne competent să soluționeze cauza indiferent de schimbările ulterioare de sediu ale debitorului.