(1) Autorizația de construire pentru lucrări, în toate cazurile, se emite imediat, potrivit art. 7 alin. (13) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Pe terenurile expropriate sunt interzise începerea și/sau continuarea construcțiilor, cu sau fără autorizație, a instalațiilor sau a altor bunuri imobile de orice natură.