LexistoriaDreptul la drept.

Anexa nr. 3

Azi

Metodele de calcul al nivelului stocurilor minime deținute

I. Pentru calcularea nivelului stocurilor minime deținute trebuie aplicate următoarele metode: La calculul stocurilor minime, materiile prime de rafinărie și produsele intermediare din rafinării sunt asimilate țițeiului. Stocurile de țiței se reduc cu 4%, reprezentând randamentul mediu al nafta. Stocurile de nafta, ca și stocurile de produse petroliere pentru buncărele maritime internaționale, nu se iau în calcul. Celelalte produse petroliere se contabilizează în stocuri, utilizându-se una dintre metodele prezentate mai jos. Autoritatea competentă trebuie să continue să utilizeze metoda aleasă pe toată perioada anului calendaristic în cauză. Autoritatea competentă poate:

a) să includă toate celelalte stocuri de produse petroliere identificate la pct. 3.4 din anexa A la Regulamentul (CE) nr. 1.099/2008 și să calculeze echivalentul în țiței al acestora prin aplicarea unui factor multiplicator de 1,065; sau b) să includă numai stocurile de produse de mai jos: benzină auto, benzină de aviație, carburant turboreactor tip benzină (petrol turboreactor tip nafta sau JP4), carburant turboreactor tip kerosen, petrol lampant, motorină/carburant diesel (păcură distilată), păcură (cu conținut ridicat de sulf și cu conținut redus de sulf) și să calculeze echivalentul în petrol al acestora prin aplicarea unui factor multiplicator de 1,2.

II. În calculul stocurilor pot intra cantitățile deținute:

a) în rezervoarele rafinăriilor;

b) în terminalele de încărcare;

c) în rezervoarele de alimentare a oleoductelor;

d) în șalande;

e) în tancurile petroliere pentru cabotaj;

f) în petrolierele care staționează în port;

g) în buncărele navelor de navigație interioară;

h) în fundul tancurilor de stocare;

i) sub formă de stocuri circulante;

j) de către mari consumatori în temeiul obligațiilor legale sau al oricărui tip de reglementări ale administrației publice. Totuși, aceste cantități, cu excepția celor deținute în rezervoarele rafinăriilor, în rezervoarele de alimentare ale oleoductelor sau în terminale, nu pot intra în calculul nivelurilor stocurilor specifice în situația în care nivelurile acestora se calculează separat de stocurile de urgență.

III. În calculul stocurilor nu pot intra sub nicio formă:

a) petrolul brut care nu a fost încă produs;

b) cantitățile deținute:

– în oleoducte;

– în vagoane-cisternă;

– în buncărele navelor de navigație maritimă;

– în benzinării și în punctele de comercializare cu amănuntul;

– de către alți consumatori;

– în petrolierele aflate în larg;

– sub formă de stocuri militare, inclusiv ca rezerve de stat sau de mobilizare. La calculul stocurilor minime se aplică o reducere de 10% cantităților calculate după una dintre metodele descrise anterior. Această reducere se aplică tuturor cantităților incluse într-un anumit calcul. Cu toate acestea, reducerea de 10% nu se aplică la calcularea nivelului stocurilor specifice și nici la calcularea diferitelor categorii de stocuri specifice în situația în care aceste stocuri specifice sau categorii se calculează separat de stocurile de urgență, în special în scopul de a verifica respectarea nivelurilor minime prevăzute pentru stocurile specifice din anexa nr. 4.