LexistoriaDreptul la drept.

Vânzarea spațiilor destinate sediilor partidelor politice

Azi

Legea 90/2003 · 4 articole

Articolul 3

(1) Partidele politice pot cumpăra în fiecare unitate administrativ-teritorială spațiile destinate sediilor acestora.

(2) În acest scop, autoritățile administrației publice locale sau regiile autonome, după caz, care dețin în proprietate aceste spații le vor putea vinde partidelor politice, la solicitarea acestora, în condițiile prezentei legi.

Articolul 4

(1) Partidele politice pot cumpăra în fiecare unitate administrativ-teritorială spațiile destinate sediilor centrale ori filialelor acestora, la valoarea lor de piață, determinată prin raport de evaluare, de evaluatori persoane fizice sau juridice, autorizați în condițiile legii.

(2) Partidele politice pot cumpăra spațiile pentru organizația municipiului București și pentru organizația județului Ilfov, precum și spațiile pentru organizațiile fiecărui sector al municipiului București, destinate sediilor acestor organizații.

(3) Terenurile proprietate privată a statului, aferente construcțiilor prevăzute la alin. (1) și (2), care au situația juridică clarificată, pot fi vândute, la cererea partidelor politice, la valoarea de piață determinată prin raport de evaluare, de evaluatori persoane fizice sau juridice, autorizați în condițiile legii.

(4) În situația în care partidele politice nu își manifestă intenția de cumpărare a terenurilor prevăzute la alin. (3), terenurile vor fi concesionate acestora pe durata existenței construcției, în condițiile legii.

(5) Redevența va fi determinată prin raport de evaluare de evaluatori persoane fizice sau juridice, autorizați în condițiile legii.

(6) Răspunderea juridică privind corectitudinea stabilirii prețului vânzării sau a redevenței, după caz, revine exclusiv evaluatorului care a întocmit respectivul raport de evaluare.

(7) Prin teren aferent construcțiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se înțelege suprafața de teren deținută în baza contractului de închiriere, valabil încheiat.

(8) Semnarea contractului de vânzare-cumpărare a spațiilor și terenurilor aferente acestora, precum și a contractului de concesiune se face în termen de cel mult 60 de zile de la data stabilirii prețului vânzării sau redevenței, după caz.

(9) În situațiile în care partidele politice au fost în imposibilitate de a cumpăra spațiile destinate sediilor, datorită retrocedării acestora, pot cumpăra sediile care le-au fost închiriate, potrivit legii.

Articolul 5 — Partidele politice care au dobândit un sediu în condițiile art. 4 nu mai beneficiază de prioritatea prevăzută la art. 21 alin. (1) din Legea nr. 334/2006

privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 6

Partidele politice plătesc impozite și taxe locale pentru clădirile destinate sediilor/terenurile deținute în proprietate, precum și pentru terenurile concesionate, în condițiile legii.