Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 52 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera h¹), cu următorul cuprins:h¹) comerțul cu exemplare din speciile prevăzute în anexele A și B la Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecția speciilor, faunei și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L61 din 3 martie 1997, cu modificările și completările ulterioare, ori cu părți sau derivate ale acestora, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, cu excepția cazurilor în care fapta afectează o cantitate mică de astfel de exemplare și are un impact nesemnificativ asupra stării de conservare a speciilor;
2. La articolul 52, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (2) și (3), cu următorul cuprins:(2) Pentru săvârșirea din culpă a faptelor prevăzute la alin. (1) lit. c), d) și h¹), pedeapsa este amenda. (3) Prin derogare de la dispozițiile art. 137 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare, în cazul infracțiunii prevăzute la alin. (1), suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 500 lei și 25.000 lei.