Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 11, alineatele (2)-(7) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Desemnarea celor 5 judecători se face de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședință publică, în cea dea treia zi de la stabilirea datei alegerilor, prin tragere la sorți dintre judecătorii în exercițiu ai Înaltei Curți de Casație și Justiție. Data, ora și locul ședinței publice de tragere la sorți se anunță în scris partidelor politice de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu cel puțin o zi înainte de ziua desfășurării, și se aduce la cunoștință publică prin presa scrisă și audiovizuală. La organizarea și desfășurarea tragerii la sorți poate participa câte un reprezentant, desemnat ca atare, al fiecărui partid politic. Rezultatul tragerii la sorți se consemnează într-un proces-verbal, semnat de președintele și de primmagistratul-asistent ai Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procesul-verbal constituie actul de învestire. (3) În termen de 24 de ore de la învestire, judecătorii desemnați aleg din rândul lor, prin vot secret, președintele Biroului Electoral Central și locțiitorul acestuia. În termen de 24 de ore de la alegerea președintelui Biroului Electoral Central, biroul se completează cu președintele și vicepreședinții Autorității Electorale Permanente, cu câte un reprezentant al partidelor politice și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care au ca membri cel puțin 7 senatori sau 10 deputați sau care au obținut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior, precum și cu reprezentantul desemnat de grupul parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților, comunicați în scris de către acestea. Completarea Biroului Electoral Central cu reprezentanții partidelor politice și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care au ca membri cel puțin 7 senatori sau 10 deputați sau care au obținut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior se face în ordinea numărului cumulat al deputaților și senatorilor, în limita numărului maxim de 12 reprezentanți prevăzut la alin. (1). Stabilirea listei partidelor politice și a organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care au ca membri cel puțin 7 senatori sau 10 deputați sau care au obținut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior și a numărului de parlamentari ai acestora se face pe baza comunicării secretarilor generali ai celor două Camere ale Parlamentului către președintele Biroului Electoral Central. Completarea Biroului Electoral Central se consemnează într-un proces-verbal, care constituie actul de învestire. În această organizare, Biroul Electoral Central îndeplinește toate atribuțiile ce îi revin potrivit prezentei legi. (4) În termen de două zile de la rămânerea definitivă a candidaturilor, partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care nu au ca membri cel puțin 7 senatori sau 10 deputați sau care nu au obținut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior, alianțele politice și alianțele electorale ale acestora care participă la alegeri comunică, în scris, Biroului Electoral Central numele și prenumele reprezentanților. Comunicările transmise după acest termen nu se mai iau în considerare. (5) Desemnarea în Biroul Electoral Central a reprezentanților formațiunilor politice prevăzute la alin. (4) se face în ordinea descrescătoare a numărului de candidaturi rămase definitive din circumscripțiile electorale. (6) În cazul în care, la desemnarea reprezentanților formațiunilor politice prevăzute la alin. (4), ultimul loc de distribuit revine unor partide, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale sau alianțe care au depus același număr de candidaturi, desemnarea reprezentanților acestora se face, prin tragere la sorți, de președintele Biroului Electoral Central, în prezența persoanelor delegate de partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau alianțele electorale în cauză. (7) Completarea Biroului Electoral Central cu reprezentanții formațiunilor politice prevăzute la alin. (4) se face, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (4), de președintele Biroului Electoral Central, în prezența membrilor biroului și a persoanelor delegate de partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice și alianțele electorale care au comunicat reprezentanții. Procesul-verbal întocmit de președinte cu privire la modul de stabilire a reprezentanților constituie actul de atestare a calității acestora de membri în Biroul Electoral Central.
2. La articolul 13, alineatele (1) , (5) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 13 (1) La nivelul fiecăreia dintre cele 43 de circumscripții electorale se constituie un birou electoral de circumscripție format din 3 judecători, un reprezentant al Autorității Electorale Permanente și din cel mult 11 reprezentanți ai partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, conform prezentei legi, în circumscripția electorală respectivă. Biroul electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării are sediul în municipiul București. .................................................................................................. (5) În termen de 48 de ore de la data constituirii birourilor electorale de circumscripție, partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au ca membri cel puțin 7 senatori sau 10 deputați sau care au obținut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior trebuie să comunice, în scris, birourilor electorale de circumscripție numele și prenumele reprezentanților lor care vor face parte din acestea. Comunicările transmise după acest termen nu se iau în considerare. .................................................................................................. (7) Completarea birourilor electorale de circumscripție cu reprezentanții partidelor politice și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care au ca membri cel puțin 7 senatori sau 10 deputați sau care au obținut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior, ale căror date privind identitatea au fost comunicate conform alin. (5), se face în termen de 24 de ore de la data expirării termenului prevăzut la alin. (5), în ordinea numărului cumulat de deputați și de senatori.
3. La articolul 15, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 15 (1) Birourile electorale ale secțiilor de votare sunt alcătuite dintr-un președinte, un locțiitor al acestuia, care sunt de regulă magistrați sau juriști, precum și din 7 membri. Birourile electorale ale secțiilor de votare nu pot funcționa cu mai puțin de 5 membri.
4. La articolul 61, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Ordinea în care se înscriu listele de candidați și candidaturile independente pe buletinul de vot se stabilește de biroul electoral de circumscripție, după cum urmează: a) în prima etapă se trag la sorți partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au ca membri cel puțin 7 senatori sau 10 deputați sau care au obținut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior, precum și alianțele politice și alianțele electorale ce cuprind cel puțin un partid politic sau organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale care are ca membri minimum 7 senatori sau 10 deputați sau care a obținut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior; b) în a doua etapă se trag la sorți partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale, altele decât cele prevăzute la lit. a), precum și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, altele decât cele prevăzute la lit. a), care au depus liste de candidați la biroul electoral de circumscripție; c) în a treia etapă se trag la sorți organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, altele decât cele prevăzute la lit. a), care au depus lista de candidați la Biroul Electoral Central, conform prevederilor art. 54 alin. (4); d) candidații independenți se vor înscrie pe buletinul de vot, în partea finală a acestuia, în ordinea înregistrării candidaturilor.
5. La articolul 68, alineatele (1)-(3) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 68 (1) Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice și alianțele electorale care depun liste complete de candidați în cel puțin 23 de circumscripții electorale au acces gratuit la serviciile publice de radiodifuziune și de televiziune, inclusiv la cele ale studiourilor teritoriale ale acestora. Timpii de antenă se acordă după rămânerea definitivă a candidaturilor, trebuind să fie proporționali cu numărul cumulat al candidaturilor depuse, și se calculează de Societatea Română de Televiziune și de Societatea Română de Radiodifuziune în termen de 24 de ore de la primirea datelor transmise de Biroul Electoral Central. (2) Organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care depun candidaturi la Biroul Electoral Central, conform prevederilor art. 54 alin. (4), au acces la serviciile publice teritoriale și naționale de radiodifuziune și de televiziune, dacă participă la alegeri cu liste de candidați în circumscripțiile electorale din județe și în mod proporțional cu ponderea lor în totalul populației județului, respectiv a României. (3) Până la calcularea timpilor de antenă, conform prevederilor alin. (1) și (2), partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au ca membri cel puțin 7 senatori sau 10 deputați sau care au obținut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior primesc timpi de antenă proporțional cu numărul membrilor parlamentari.
6. La articolul 118, alineatul (2) se abrogă.