(1) În vederea realizării obiectivelor și sarcinilor ce le revin, operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați trebuie să asigure:
a) dotarea și asigurarea operațiilor de întreținere și reparații necesare parcului de mijloace de transport, stabilit prin contractul de atribuire a gestiunii;
b) respectarea capacităților de transport și a programelor de transport impuse prin contractul de atribuire a gestiunii;
c) menținerea stării tehnice corespunzătoare a vehiculelor, a instalațiilor auxiliare și a curățeniei.
(2) Operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați care efectuează servicii publice de transport local și județean au următoarele obligații:
a) să respecte obligațiile stabilite prin contractele de atribuire a gestiunii, prin caietul de sarcini, prin regulamentul de organizare și funcționare a serviciului, precum și prin prevederile prezentei legi;
b) să furnizeze autorității administrației publice locale informațiile solicitate și să asigure accesul la toate informațiile necesare, în vederea verificării și evaluării funcționării și dezvoltării serviciului public de transport local și județean.