LexistoriaDreptul la drept.

Secretul profesional în relația cu clientela

Azi

Legea 93/2009 · 5 articole

Articolul 9

(1) Instituția financiară nebancară este obligată să păstreze confidențialitatea asupra tuturor informațiilor aflate la dispoziția sa, care privesc persoana, patrimoniul, activitatea, relațiile personale sau de afaceri ale clienților, contractele încheiate cu clienții sau serviciile prestate pentru aceștia.

(2) În înțelesul prezentei secțiuni, se consideră client al instituției financiare nebancare orice persoană cu care, în desfășurarea activităților prevăzute la art. 14 , instituția financiară nebancară a negociat o tranzacție, chiar dacă respectiva tranzacție nu s-a finalizat, precum și orice persoană care beneficiază sau a beneficiat de serviciile instituției financiare nebancare.

Articolul 10

(1) Persoanele care participă, sub orice formă, la administrarea, conducerea ori activitatea instituției financiare nebancare au obligația să păstreze confidențialitatea asupra oricărui fapt, a oricăror date sau informații la care se referă art. 9 alin. (1) , de care au luat cunoștință în cursul exercitării atribuțiilor lor în cadrul instituției financiare nebancare, și nu au dreptul de a le utiliza în folos personal sau în folosul altuia, direct ori indirect.

(2) Obligațiile prevăzute la alin. (1) subzistă și după încetarea activității în cadrul instituției financiare nebancare.

Articolul 11

Obligația de păstrare a secretului profesional, impusă de prevederile art. 9 și 10 , nu poate fi opusă unei autorități cu atribuții de supraveghere la nivel individual a instituției financiare nebancare sau, după caz, la nivel consolidat a grupului din care face parte aceasta, în exercitarea respectivelor competențe.

Articolul 12

Instituțiile financiare nebancare sunt obligate să furnizeze procurorului sau instanței de judecată informații de natura celor prevăzute la art. 9 alin. (1) , dispozițiile privind metodele speciale de supraveghere sau cercetare din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.

Articolul 13

Informații de natura celor prevăzute la art. 9 alin. (1) se furnizează, în măsura în care sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate:

a) clientului, moștenitorilor sau reprezentanților legali/statutari ai acestora ori cu acordul lor expres;

b) în cazurile în care instituția financiară nebancară justifică un interes legitim;

c) structurilor constituite sub forma centralei riscurilor bancare, organizate în condițiile legii;

d) auditorului financiar al instituției financiare nebancare;

e) entităților aparținând grupului din care face parte instituția financiară nebancară, pentru organizarea supravegherii pe bază consolidată și în scopul prevenirii și combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului;

f) la solicitarea scrisă a altor autorități sau instituții ori din oficiu, dacă, potrivit reglementărilor legale, aceste autorități sau instituții sunt îndrituite, în scopul îndeplinirii atribuțiilor lor specifice, să solicite și/sau să primească astfel de informații și sunt identificate clar informațiile care pot fi furnizate în acest scop.