LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții finale

Azi

Legea 93/2009 · 6 articole

Articolul 70

Înscrierea în registre a instituțiilor financiare nebancare prevăzute la art. 1 alin. (3) se realizează după derularea procedurii prevăzute la art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 71

(1) Instituțiile financiare nebancare cărora nu le mai este permisă desfășurarea uneia sau mai multor activități de creditare în înțelesul prevederilor art. 14 pot continua derularea până la scadență a contractelor aferente acestor activități, fără a le modifica altfel decât în sensul prelungirii termenului de rambursare.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător și entităților care au fost radiate din Registrul de evidență sau din Registrul general.

Articolul 72

(1) Instituțiile financiare nebancare pot constitui asociații profesionale care să le reprezinte interesele colective, inclusiv față de autoritățile publice, să analizeze problemele de interes comun, să promoveze cooperarea și să informeze membrii asociațiilor și publicul. Asociațiile profesionale pot colabora cu Banca Națională a României.

(2) Abrogat.

Articolul 73

(1) Banca Națională a României va elabora reglementări în aplicarea prezentei legi, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia, care vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. Reglementările emise de Banca Națională a României în baza Ordonanței Guvernului nr. 28/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 266/2006 , se aplică în continuare, până la abrogarea lor expresă.

(2) În scopul unei aplicări unitare a dispozițiilor prezentei legi și a reglementărilor emise în baza acesteia, Banca Națională a României poate emite instrucțiuni și precizări, care se publică pe pagina proprie de internet a Băncii Naționale a României.

Articolul 74

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, titlul capitolului V din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 12 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "Organizarea și funcționarea societăților de leasing operațional".

Articolul 75

(1) Prezenta lege se completează cu dispozițiile legislației aplicabile în materie, în măsura în care nu contravin prevederilor acesteia.

(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

a) art. 28 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 12 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare;

b) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 200/2002 privind societățile de credit ipotecar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 956 din 27 decembrie 2002, aprobată prin Legea nr. 330/2003 ;

c) Legea nr. 240/2005 privind societățile de microfinanțare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 26 iulie 2005;

d) titlul I al părții I din Ordonanța Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 266/2006 .