(1) Calitatea acționarilor semnificativi și structura grupurilor din care aceștia fac parte trebuie să asigure stabilitatea și dezvoltarea instituției financiare nebancare și să permită realizarea de către Banca Națională a României a unei supravegheri eficiente.
(2) Conducătorii, administratorii și membrii consiliului de supraveghere trebuie să dispună de bună reputație și experiență adecvată naturii, întinderii și complexității activității instituției financiare nebancare și responsabilităților încredințate.
(3) Conducerea trebuie să fie asigurată de cel puțin două persoane, în cazul optării pentru sistemul unitar de administrare reglementat de Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Niciunul dintre conducătorii instituției financiare nebancare nu va putea fi învestit cu atribuții de conducere, în sensul prevederilor art. 5 lit. b) , în cadrul altei instituții financiare nebancare sau al altei societăți comerciale, cu excepția instituțiilor de credit și instituțiilor financiare aflate în același grup cu respectiva instituție financiară nebancară.
(5) Instituțiile financiare nebancare trebuie să respecte în activitatea desfășurată cerințele stabilite de Banca Națională a României, care se referă, fără a se limita, la:
b) expunerea față de un debitor și expunerea agregată;
c) expunerea față de persoanele aflate în relații speciale cu instituția financiară nebancară;
d) organizarea, controlul intern, auditul intern și administrarea riscurilor.