(1) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, personalul tehnic din aviația civilă poate beneficia de pensie pentru limită de vârstă și la împlinirea vârstei de 55 de ani, dacă a realizat cumulativ stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare, și are o vechime de cel puțin 25 de ani în activitățile prevăzute la art. 3 din prezenta lege.
(2) Dovada vechimii în profesiile prevăzute la art. 3 se face cu adeverință eliberată de angajator, care poartă întreaga răspundere pentru corectitudinea și valabilitatea datelor înscrise în aceasta.