LexistoriaDreptul la drept.

Regimul disciplinei parlamentare

Azi

Legea 96/2006 · 4 articole

Articolul 51 — Sfera abaterilor disciplinare

Constituie abateri disciplinare parlamentare următoarele fapte săvârșite de deputați sau de senatori și dacă, potrivit legii, nu constituie infracțiuni:

a) încălcarea dispozițiilor privind îndatoririle deputaților și ale senatorilor prevăzute de Constituție și de prezenta lege;

b) nerespectarea prevederilor regulamentului Camerei din care fac parte și a Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului;

c) exercitarea abuzivă a mandatului de senator sau de deputat;

d) comportamentul injurios la adresa unui alt demnitar în ședințele plenului, Biroului permanent, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare sau comisiilor ori în afara acestora, dar cu privire la exercitarea mandatului de deputat sau senator;

e) încălcarea prevederilor legale referitoare la conflictul de interese.

Articolul 52 — Sfera sancțiunilor disciplinare

Sancțiunile disciplinare parlamentare pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 51 sunt următoarele:

a) atenționarea verbală;

b) chemarea la ordine;

c) retragerea cuvântului;

d) îndepărtarea din sală pe durata ședinței;

e) avertismentul scris.

f) diminuarea indemnizației cu până la 50%, pe o durată de maximum 6 luni, pentru exprimarea votului prin mijloace electronice prin utilizarea cardului de vot electronic al altui deputat sau senator, pentru participarea la desfășurarea unui banner în sala de ședințe a plenului sau în sălile comisiilor Camerei Deputaților sau Senatului ori în cadrul ședinței comune a celor două Camere, pentru înregistrarea sau transmiterea în direct a ședinței Camerei Deputaților, a ședinței Senatului, a ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului, a ședinței Biroului permanent, a ședinței Comitetului liderilor grupurilor parlamentare sau a ședinței comisiilor, cu excepția prevăzută la art. 18 alin. (3) teza a II-a, pentru violența fizică utilizată împotriva unui alt deputat sau senator ori pentru violența verbală constând în țipete, injurii, amenințări, invective sau calomnie la adresa unui alt deputat, alt senator sau alt demnitar;

g) reducerea duratei luării de cuvânt la maximum 10 secunde/intervenție pentru o perioadă de până la 3 luni în cadrul ședințelor Camerei Deputaților, Senatului ori ședințelor comune ale celor două Camere, începând cu ziua aplicării sancțiunii disciplinare pentru utilizarea violenței verbale constând în țipete, injurii, amenințări, invective, calomnie la adresa unui alt deputat, alt senator sau alt demnitar;

h) retragerea și punerea la dispoziția secretarului general al Camerei Deputaților sau Senatului pentru o perioadă de până la 6 luni a personalului angajat și a autoturismelor repartizate grupului parlamentar care prin acțiunile sale pune în pericol buna funcționare și siguranța autorității publice, a demnitarilor sau angajaților acesteia în incinta Camerei Deputaților sau Senatului, începând cu data constatării afectării bunei funcționări a activității Camerei.

Articolul 53 — Aplicarea sancțiunilor

(1) Sancțiunile prevăzute la art. 52 lit. a)-c) se aplică de către președintele de ședință.

(2) Sancțiunile prevăzute la art. 52 lit. d) se aplică la solicitarea președintelui de ședință sau a unui grup parlamentar de către plenul Camerei prin votul majorității celor prezenți.

(3) Abaterile care implică aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 52 lit. e)-h) se constată de către comisia care are în competență analiza problemelor de disciplină la nivelul Camerei respective sau de comisiile comune juridice, la sesizarea președintelui de ședință, a unui grup parlamentar ori a unui deputat sau senator. Sesizarea se adresează președintelui Camerei respective în termen de cel mult 30 de zile de la data săvârșirii faptei.

(4) În cazul conflictului de interese, la sesizarea Biroului permanent al Camerei respective, comisia care are în competență analiza problemelor de disciplină întocmește un raport prin care constată faptul că raportul Agenției Naționale de Integritate cu privire la existența conflictului de interese este definitiv.

(5) Comisia sau comisiile care au în competență analiza problemelor de disciplină soluționează în ședință secretă sesizarea, în termen de 10 zile lucrătoare de la înregistrarea ei, și propun aplicarea unei sancțiuni disciplinare, dacă este cazul. Raportul comisiei se aprobă cu votul majorității membrilor prezenți, în ședință secretă.

(6) Raportul Comisiei se înaintează de îndată, împreună cu dosarul cauzei, Biroului permanent al Camerei respective.

(7) Biroul permanent al Camerei respective sau Birourile permanente reunite, după caz, pot aplica, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea raportului, sancțiunea disciplinară deputatului sau senatorului pe baza raportului întocmit de Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Articolul 54 — Contestația

(1) Împotriva hotărârii Biroului permanent al Camerei, care vizează aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 53 alin. (7) , se poate face contestație în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării.

(2) Contestația se soluționează de către plenul Camerei, respectiv plenul Camerelor reunite, în termen de 15 zile lucrătoare de la înregistrarea acesteia, cu votul majorității membrilor Camerei, respectiv Camerelor reunite, în ședință secretă.

(3) Hotărârea plenului Camerei, respectiv a plenului Camerelor reunite este executorie și se aduce la cunoștința publică în ședința de plen a Camerei respective sau a Camerelor reunite și poate fi atacată la Curtea Constituțională pentru verificarea legalității măsurii aplicate.

Capitolul XII — Regimul disciplinei parlamentare · Legea 96/2006 · Lexistoria