LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții tranzitorii și finale

Azi

Legea 96/2006 · 5 articole

Articolul 55 — Modificarea regulamentelor

(1) Regulamentul Camerei Deputaților, Regulamentul Senatului și Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului se vor modifica și se vor completa în mod corespunzător cu dispozițiile prezentei legi și în conformitate cu deciziile Curții Constituționale pronunțate asupra prevederilor din aceste regulamente și se vor adapta în mod corespunzător.

(2) Camerele vor urmări ca reglementările instituite prin regulamentele proprii să fie concordate și corelate pe structuri, competențe, proceduri și activități.

Articolul 56 — Modificarea bugetelor

Camera Deputaților și Senatul vor introduce în structura bugetară modificările ce decurg prin aplicarea prevederilor prezentei legi.

Articolul 57 — Intrarea în vigoare

Prezenta lege intră în vigoare în conformitate cu art. 78 din Constituția României , republicată, la 3 zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 58 — Aplicarea legii

(1) Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului este însărcinată cu interpretarea unitară a prevederilor prezentului statut, cu precădere a principiilor și regulilor de conduită parlamentară, precum și cu examinarea proiectelor de lege și a propunerilor legislative referitoare la modificarea și completarea prezentului statut.

(2) Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru Statutul deputaților și senatorilor prezintă anual, în ședința comună a celor două Camere, un raport privind aplicarea prezentului statut.

Articolul 59 — Modificări și abrogări

(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se modifică în mod corespunzător art. 61 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi, cu privire la senatori și deputați, se abrogă art. 1 alin. (1) și (2) , art. 16 , 17, 18, art. 21 alin. (3¹)-(8), art. 22 , 23, art. 24 alin. (1) , art. 25 , 26, 27, 28 și art. 37 alin. (1) și (3) din Legea nr. 53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale deputaților și senatorilor, precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, cu modificările și completările ulterioare, art. 82 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.