LexistoriaDreptul la drept.

Principii și reguli de conduită parlamentară

Azi

Legea 96/2006 · 5 articole

Articolul 10 — Principiul interesului național

Deputații și senatorii au îndatorirea de a acționa în interesul întregii națiuni și al locuitorilor din circumscripțiile electorale pe care le reprezintă, respectiv al cetățenilor aparținând minorităților naționale, pe care îi reprezintă.

Articolul 11 — Principiul legalității și al bunei-credințe

(1) Deputații și senatorii, în calitatea lor de reprezentanți aleși ai poporului român, își îndeplinesc îndatoririle și își exercită drepturile în conformitate cu Constituția, legile țării și regulamentele Camerei Deputaților și Senatului, pe toată durata mandatului pe care îl dețin.

(2) Deputaților și senatorilor le este interzis să își asume față de persoanele fizice sau juridice obligații financiare ori de alt tip, menite să influențeze exercitarea mandatului cu bună-credință, potrivit propriei conștiințe.

Articolul 12 — Principiul transparenței și al reprezentării concurenței în procesul deliberativ

(1) Deputații și senatorii trebuie să dea dovadă de transparență în activitatea parlamentară.

(2) Deputații și senatorii au obligația menținerii unui dialog deschis și echitabil cu cetățenii, respectiv cu persoane terțe, pe problemele care îi interesează și care rezultă din asumarea și exercitarea mandatului de parlamentar.

(3) Transparența cadrului de colaborare dintre senatori și deputați, pe de o parte, și persoanele terțe, pe de altă parte, în demersul democratic de influențare a procesului legislativ se realizează prin intermediul Registrului unic al transparenței intereselor la Parlament, denumit în continuare RUTI.

(4) RUTI la Parlament este o platformă publică, accesibilă online, prin intermediul căreia deputații și senatorii publică întâlnirile dintre aceștia și persoanele terțe care își manifestă, din propria inițiativă, interesul pentru o inițiativă legislativă aflată în procedură parlamentară.

(5) Prin persoane terțe se înțelege orice reprezentant mandatat al unei societăți înființate conform Legii societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, societate cu obiect de activitate advocacy, societate cu obiect de activitate public affairs, asociație, fundație, federație, organizație sindicală, organizație patronală sau cameră de comerț care are un interes pentru o inițiativă legislativă aflată în procedură parlamentară.

(6) Întâlnirile prevăzute la alin. (4) se referă la organizarea sau participarea la întrevederi între deputați, senatori și persoane terțe, care fac obiectul înscrierii în RUTI, desfășurate la sediul Parlamentului, la sediile birourilor parlamentare din circumscripții, precum și în orice alt loc prestabilit de părți, în format fizic sau online.

(7) Deputații și senatorii au obligația de a se înregistra în RUTI, prin crearea unui cont, prin intermediul secretarului general al Camerei Deputaților, respectiv al secretarului general al Senatului.

(8) Persoanele terțe au obligația înregistrării în RUTI prin crearea unui cont și completarea tuturor informațiilor solicitate în formularul de înscriere. Datele înscrise se vor actualiza anual și ori de câte ori este necesar. Neactualizarea datelor atrage eliminarea persoanelor terțe din RUTI. Înregistrarea în RUTI a unei persoane terțe se realizează cu cel puțin 3 zile anterior solicitării oficiale de desfășurare a unei întâlniri cu deputații și senatorii.

(9) Prin solicitarea de înregistrare în RUTI, persoanele terțe își asumă adoptarea unei conduite transparente, etice și responsabile.

(10) Deputații și senatorii desfășoară întâlnirile prevăzute la alin. (4) privind influențarea procesului legislativ doar cu persoane terțe înregistrate în RUTI.

(11) Deputații și senatorii au obligația de a publica întâlnirile cu persoanele terțe cu cel puțin 48 de ore înaintea desfășurării acestora. În cazul întâlnirilor desfășurate fără o planificare prealabilă, deputații și senatorii au obligația de a publica informații în RUTI în termen de 48 de ore de la finalizarea acestora.

(12) Informațiile publicate în RUTI cuprind:

a) numele persoanelor și denumirea entităților reprezentate;

b) data și locul întâlnirii;

c) descrierea scopului întâlnirii.

(13) Secretarul general al Camerei Deputaților și secretarul general al Senatului administrează, pentru fiecare Cameră, platforma RUTI, platformă gestionată de Secretariatul General al Guvernului, conform legislației în vigoare. Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului vor aproba un ghid de utilizare a platformei RUTI.

(14) Secretarul general al Camerei Deputaților, respectiv secretarul general al Senatului elaborează și publică un raport anual privind funcționarea RUTI în cursul anului precedent, care va cuprinde informații și date statistice relevante.

(15) Administrarea RUTI se realizează cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), a Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare, precum și a legislației naționale privind domeniul protecției datelor cu caracter personal.

(16) Nerespectarea prevederilor prezentului articol privind publicarea întâlnirilor în RUTI atrage aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 52 lit. e) - avertisment scris pentru senator sau deputat, conform procedurii prevăzute de Regulamentul Camerei Deputaților, de Regulamentul Senatului sau de prevederile prezentei legi.

Articolul 13 — Principiul fidelității

Deputații și senatorii sunt datori să manifeste pe durata exercitării mandatului fidelitate față de România și popor și respect față de oameni.

Articolul 14 — Respectarea regulamentelor

(1) Deputații și senatorii sunt obligați să respecte prevederile regulamentelor, să se supună normelor de conduită civilizată, de curtoazie și de disciplină parlamentară și să nu aibă atitudini sau să folosească expresii ori cuvinte injurioase, ofensatoare sau discriminatorii.

(2) Comisiile Camerei Deputaților și Senatului care au în competență analiza problemelor de disciplină parlamentară elaborează, în ședință comună, proiectul Codului de conduită al deputaților și al senatorilor și îl înaintează birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, în vederea înscrierii pe ordinea de zi a plenului celor două Camere.

(3) Codul de conduită al deputaților și al senatorilor se adoptă prin hotărâre, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu votul majorității membrilor.