LexistoriaDreptul la drept.

Exercitarea mandatului în circumscripția electorală

Azi

Legea 96/2006 · 5 articole

Articolul 37

În activitatea din circumscripțiile electorale deputații și senatorii au drepturile și îndeplinesc obligațiile pe care le implică exercitarea legală a mandatului de parlamentar, adaptate în mod corespunzător naturii și formelor specifice ale acestei activități din teritoriu.

Articolul 38 — Birourile parlamentare ale deputaților și senatorilor

(1) În scopul exercitării mandatului în circumscripțiile electorale, deputaților și senatorilor li se acordă lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaților și, respectiv, al Senatului, pentru cheltuieli de organizare și funcționare a birourilor parlamentare. Cuantumul sumei este stabilit prin hotărârea birourilor permanente reunite ale celor două Camere, în funcție de resursele bugetare, dar nu mai puțin de o indemnizație și jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului.

(2) În limitele sumei prevăzute la alin. (1) , deputații și senatorii pot organiza, separat sau prin asociere, birouri parlamentare, ca regulă, în circumscripțiile electorale în care au fost aleși.

(3) Deputații care reprezintă organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, aleși la nivel național, pot organiza birouri parlamentare oriunde pe teritoriul României, în limitele sumei prevăzute la alin. (1) . Ceilalți parlamentari pot organiza, în aceleași condiții prevăzute la alin. (1) , birouri parlamentare, la solicitarea partidelor politice din partea cărora au candidat, cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaților sau, după caz, al Senatului.

(4) Deputații și senatorii aleși în circumscripția electorală pentru românii cu domiciliul în afara României pot organiza birouri parlamentare în afara țării, cu respectarea legislației statului respectiv, sau în România, cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaților, respectiv al Senatului, în limita sumei prevăzute la alin. (1) .

(5) În cazul în care spațiile necesare birourilor parlamentare nu pot fi asigurate de către autoritățile administrației locale, acestea se pot închiria de la alte persoane juridice sau fizice.

(6) Spațiile destinate birourilor parlamentare nu pot fi închiriate în imobile aflate în proprietatea deputaților sau senatorilor, membrilor familiilor sau rudelor acestora până la gradul al III-lea. Interdicția este aplicabilă și pentru acele spații aflate în patrimoniul unor societăți reglementate de Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care deputații sau senatorii, membrii familiilor sau rudele acestora sunt asociați ori acționari.

(7) În spațiile prevăzute la alin. (6) pot fi organizate birouri parlamentare doar dacă aceste spații sunt puse la dispoziție cu titlu gratuit.

(8) Chiria aferentă spațiilor, cheltuielile de întreținere, drepturile bănești ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputaților și senatorilor și alte cheltuieli aferente exercitării mandatului se asigură din suma forfetară pentru cheltuieli de organizare și funcționare a birourilor parlamentare alocată deputatului sau senatorului.

(9) Angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaților și senatorilor se face prin încheierea unui contract de muncă pe durată determinată, la propunerea deputatului sau a senatorului în cauză.

(10) La angajarea personalului birourilor parlamentare se va respecta nomenclatorul funcțiilor prevăzut în hotărârea pentru aprobarea normelor privind modul de utilizare și justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputați și senatori pentru birourile parlamentare.

(11) Membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea nu pot fi angajați la respectivul birou parlamentar.

(12) Angajații cu contract de muncă ai unui birou parlamentar pot fi reangajați în biroul parlamentar al aceluiași deputat sau senator și în noul mandat, în cazul realegerii acestuia.

(12¹) Prin derogare de la art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare, nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care senatorii sau deputații s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani.

(13) Modul de utilizare și justificare a sumei forfetare pentru cheltuieli de organizare și funcționare a birourilor parlamentare, alocată deputatului sau senatorului, se stabilește prin hotărâre a birourilor permanente reunite ale celor două Camere, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 39 — Relația cu cetățenii

(1) Deputații și senatorii organizează în cadrul birourilor parlamentare din circumscripția electorală activități specifice relațiilor publice și audiențelor acordate cetățenilor.

(2) Deputații și senatorii pot acorda audiențe cetățenilor și în alte circumscripții electorale decât cele în care au fost aleși, în cadrul altor birouri parlamentare, la solicitarea titularilor acestora, sau în alte spații publice corespunzătoare.

(3) Deputații și senatorii se pot adresa în scris, prin intermediul birourilor parlamentare, organelor administrației publice centrale și locale, pentru a transmite sau a se informa asupra solicitărilor și petițiilor cetățenilor din circumscripțiile electorale în care au fost aleși, pentru rezolvarea, în conformitate cu prevederile legale, a problemelor acestora sau pentru a obține informații cu caracter public necesare exercitării mandatului.

(4) Organele administrației publice centrale și locale sunt obligate să răspundă în termen de 30 de zile de la primirea solicitărilor scrise ale deputaților și senatorilor.

Articolul 40 — Obligațiile autorităților publice centrale și locale

(1) Consiliile județene, prefecturile, consiliile locale ale municipiilor reședință de județ/municipiului București, precum și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale, la solicitarea deputaților sau senatorilor, precum și a Biroului permanent al Camerei din care aceștia fac parte, pun la dispoziția deputaților și senatorilor spații pentru organizarea și funcționarea birourilor parlamentare ale acestora.

(2) Cheltuielile de întreținere și administrare aferente spațiilor puse la dispoziție conform alin. (1) vor fi suportate de către deputat sau senator din suma forfetară alocată pentru organizarea și funcționarea biroului parlamentar sau din venituri proprii.

(3) Consiliile județene, prefecturile, primarii municipiilor reședință de județ, precum și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale pot pune la dispoziția birourilor parlamentare ale deputaților și senatorilor, în limita posibilităților, mijloace fixe necesare bunei desfășurări a activității birourilor parlamentare, prin împrumut de folosință sau închiriere.

(4) Secretariatul general al Camerei Deputaților, respectiv al Senatului, prin hotărârea birourilor permanente, în funcție de resursele bugetare alocate, poate pune la dispoziția deputaților sau senatorilor mijloace fixe, obiecte de inventar sau servicii, necesare exercitării în bune condiții a mandatului.

(5) Cheltuielile pentru taxe de poștă și telecomunicații interne, efectuate de deputați și de senatori în exercitarea mandatului, se decontează de Secretariatul general al Camerei Deputaților, respectiv al Senatului, până la limita valorică stabilită de Biroul permanent al fiecărei Camere, în funcție de prevederile bugetare.

(6) Serviciile descentralizate și deconcentrate ale ministerelor și ale autorităților centrale de reglementare sunt obligate să sprijine prin mijloacele specifice ale activității lor organizarea și funcționarea legală a birourilor parlamentare ale deputaților și senatorilor, precum și activitatea acestora.

Articolul 41 — Diurna de deplasare și cheltuielile de cazare

(1) Deputații și senatorii prezenți la lucrările Parlamentului, care nu au domiciliul în municipiul București sau în județul Ilfov, primesc o diurnă de deplasare al cărei cuantum este stabilit prin hotărârea birourilor permanente reunite ale celor două Camere.

(2) Deputaților și senatorilor li se acordă lunar, pe durata mandatului, pe bază de declarație pe propria răspundere, care reprezintă document justificativ, o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaților și, respectiv, al Senatului, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în municipiul București. Cuantumul sumei este stabilit prin hotărârea birourilor permanente reunite ale celor două Camere, în funcție de resursele bugetare ale fiecărei Camere.

(2¹) De prevederile alin. (2) nu beneficiază deputatul și senatorul care are domiciliul sau care deține, el/ea sau soțul/soția acestuia, în proprietate un bun imobil cu destinație de locuință, bun propriu sau bun comun al acestora, în municipiul București sau în județul Ilfov.

(3) De diurna prevăzută la alin. (1) și dreptul de decontare a cazării în teritoriu, în unități de primire turistice cu clasificare de cel mult 4 stele, sau de compensare a cheltuielilor de cazare într-un cuantum stabilit prin hotărârea birourilor permanente reunite ale celor două Camere beneficiază deputații sau senatorii care:

a) efectuează deplasări în țară din însărcinarea președintelui Camerei Deputaților sau al Senatului, a birourilor permanente ale celor două Camere, a birourilor comisiilor permanente sau a liderilor grupurilor parlamentare;

b) nu domiciliază în circumscripțiile electorale în care au fost aleși, pe timpul deplasării în aceste circumscripții, în vederea îndeplinirii activităților legate de desfășurarea mandatului;

c) deputații care reprezintă organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, care se deplasează în alte localități din țară, în afara celei de domiciliu, pentru activitățile legate de exercitarea mandatului.

(4) Deputații și senatorii care se deplasează în timpul vacanțelor parlamentare în cadrul circumscripțiilor electorale în care au fost aleși, altele decât cele în care au domiciliul, sau la București, pentru îndeplinirea unor sarcini legate de exercitarea mandatului, beneficiază de diurna de deplasare și cazare conform alin. (1)-(3) , în limita numărului de zile stabilit de Biroul permanent al Camerei Deputaților, respectiv de Biroul permanent al Senatului.

Capitolul IX — Exercitarea mandatului în circumscripția electorală · Legea 96/2006 · Lexistoria