(1) În România, accesul tehnicienilor dentari cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene la activitățile profesionale exercitate în regim temporar sau ocazional, precum și recunoașterea titlurilor oficiale de calificare de tehnician dentar, eliberate de aceste state persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) , se fac în condițiile prevăzute de Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Prin excepție de la prevederile art. 10 , în caz de prestare temporară sau ocazională de servicii, tehnicienii dentari care întrunesc condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau e) trebuie să înștiințeze Ministerul Sănătății cu privire la prestarea temporară sau ocazională de servicii medicale pe teritoriul României și să fie înregistrați pe această perioadă la Ordinul Tehnicienilor Dentari din România.