(1) Organizarea alegerilor de constituire a primelor organe de conducere la nivel național, județean, respectiv al municipiului București, se desfășoară pe baza regulamentului elaborat de o comisie electorală centrală de inițiativă, formată din:
a) un reprezentant al Ministerului Sănătății;
b) 10 tehnicieni dentari desemnați de asociații profesionale;
c) câte un reprezentant al ministerelor cu rețea sanitară proprie.
(2) Abrogat.
(3) Ministerul Sănătății desemnează observatori la procesul electoral din cadrul Ordinului Tehnicienilor Dentari din România, atât la nivel local, cât și la nivel național.
(4) În situația în care observatorii desemnați de Ministerul Sănătății constată că nu sunt respectate condițiile metodologice aprobate pentru desfășurarea procesului electoral, aceștia sesizează organele de conducere ale Ordinului Tehnicienilor Dentari din România de la nivel național sau, după caz, de la nivel județean.
(5) Organele de conducere ale Ordinului Tehnicienilor Dentari din România de la nivel național sau, după caz, de la nivel județean sesizate conform alin. (4) au obligația ca, în termen de 15 zile de la data înregistrării sesizării, să adopte măsurile necesare privind soluționarea situației sesizate, cu respectarea condițiilor metodologice aprobate, și să informeze în acest sens Ministerul Sănătății.
(6) În cazul nerespectării prevederilor alin. (5) , Ministerul Sănătății se adresează instanțelor judecătorești competente.