LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

Legea 96/2007 · 9 articole

Articolul 1

(1) Profesia de tehnician dentar se exercită, pe teritoriul României, în condițiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în profesia de tehnician dentar, care pot fi:

a) cetățeni ai statului român;

b) cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene;

c) membri de familie ai unui cetățean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b) , așa cum sunt definiți la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 260/2005 , cu modificările și completările ulterioare;

d) cetățeni ai statelor terțe, beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;

e) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung, acordat de către unul dintre statele prevăzute la lit. b) .

(2) În sensul prezentei legi, prin titlu oficial de calificare în profesia de tehnician dentar se înțelege diplomele, titlurile sau certificatele care atestă formarea și perfecționarea în profesia de tehnician dentar, dobândite de persoanele prevăzute la alin. (1) în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat aparținând Spațiului Economic European sau în Confederația Elvețiană și recunoscute conform legii.

(3) Diplomele, titlurile sau certificatele care atestă formarea și perfecționarea în profesia de tehnician dentar, dobândite într-un alt stat decât cele prevăzute la alin. (2) de către persoanele prevăzute la alin. (1) , se echivalează potrivit legii. Excepție de la aceste prevederi fac cele care au fost recunoscute de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparținând Spațiului Economic European sau de Confederația Elvețiană.

Articolul 2

În sensul prezentei legi, prin termenul dispozitiv tehnico-medical unicat la comandă se înțelege orice dispozitiv dentar executat în mod special în conformitate cu comanda scrisă, semnată și parafată a medicului dentist. Dispozitivul cuprinde caracteristici specifice și este destinat exclusiv unei singure utilizări, pentru un singur pacient, individual determinat.

Articolul 3

(1) Controlul și supravegherea exercitării profesiei de tehnician dentar se realizează de către Ministerul Sănătății și de către Ordinul Tehnicienilor Dentari din România, denumite în continuare autorități competente române.

(2) Ordinul Tehnicienilor Dentari din România are obligația furnizării datelor și a informațiilor privind exercitarea profesiei de tehnician dentar către coordonatorul național de recunoaștere a calificărilor profesionale.

Articolul 4

Profesia de tehnician dentar se exercită în regim independent și/sau în regim salarial, cu respectarea prevederilor prezentei legi.

Articolul 5

Profesia de tehnician dentar poate fi practicată:

a) în unitățile sanitare publice sau în laboratoarele private și în instituțiile de învățământ ori de cercetare cu profil de tehnică dentară;

b) în cabinetele de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical. Veniturile acestora pot fi realizate și din servicii prestate în baza contractului cu furnizorii de servicii medicale ori cu casele de asigurări sociale de sănătate sau/și casele de asigurări private de sănătate;

c) în cadrul societăților comerciale cu răspundere limitată, asociații familiale, precum și de către persoane fizice autorizate potrivit legislației în vigoare.

Articolul 6

(1) Exercitarea profesiei de tehnician dentar se realizează prin următoarele activități:

a) confecționarea și producerea de dispozitive tehnico-medicale și proteze dentare, fixe sau mobile, unicate, pe bază de comandă scrisă semnată și parafată, eliberată de medicul dentist și conform pregătirii și specializării;

b) participarea, împreună cu medicii și alte categorii de personal, la cercetarea în domeniul tehnicii dentare;

c) participarea, împreună cu alte categorii de personal, la protejarea mediului ambiant.

(2) Tehnicianul dentar care a absolvit o formă de învățământ universitar cu profil de tehnică dentară este competent să exercite și alte activități profesionale, precum:

a) marketing și management al laboratorului de tehnică dentară;

b) activitate didactică de instruire practică sau de administrație în domeniul tehnicii dentare.

(3) În activitățile prevăzute la alin. (1) lit. a) tehnicianul dentar are deplină răspundere și drept de decizie în alegerea tehnicii de lucru și a aparaturii folosite.

Articolul 7

(1) Profesia de tehnician dentar poate fi exercitată pe teritoriul României de orice persoană prevăzută la art. 1 alin. (1) , care îndeplinește următoarele condiții:

a) este posesoare a unui titlu oficial de calificare în profesia de tehnician dentar, prevăzut de prezenta lege;

b) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea acestei profesii;

c) nu are antecedente penale;

d) este membră a Ordinului Tehnicienilor Dentari din România.

(2) Tehnicienii dentari, cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, stabiliți în România, au în exercitarea profesiei aceleași drepturi și obligații ca și tehnicienii dentari, cetățeni români, membri ai Ordinului Tehnicienilor Dentari din România.

Articolul 8

Tehnicianul dentar are următoarele drepturi:

a) să beneficieze, pentru serviciile prestate în relațiile contractuale ce se stabilesc cu medicul dentist, de un onorariu negociat în mod liber cu acesta;

b) să realizeze venituri din serviciile prestate în baza contractului cu furnizorii de servicii medicale sau cu casele de asigurări sociale de sănătate și/sau casele de asigurări private de sănătate;

c) să introducă în contractul încheiat cu medicul dentist clauze privind condițiile și termenul de execuție a dispozitivelor medicale și protezelor dentare unicat la comandă;

d) să se perfecționeze prin programe cu conținut și durată specifice, în specializările prevăzute de prezenta lege;

e) poate angaja persoane salarizate în conformitate cu legislația în vigoare.

Articolul 9

Tehnicianul dentar are următoarele obligații:

a) să cunoască și să respecte reglementările legale în vigoare referitoare la exercitarea profesiei de tehnician dentar;

b) să respecte Codul de etică și deontologie al profesiei de tehnician dentar și Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Tehnicienilor Dentari din România;

c) să se pregătească prin programe de educație profesională continuă, avizate de Ordinul Tehnicienilor Dentari din România și de Centrul Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar;

d) să colaboreze cu medicul dentist la alegerea celei mai bune soluții protetice în acord cu interesul pacientului;

e) să respecte indicațiile scrise de medicul dentist privind soluția protetică aleasă de acesta pentru fiecare caz, să își asume întreaga răspundere în realizarea acesteia din punct de vedere tehnic, morfologic, funcțional și estetic, în conformitate cu comanda primită, semnată și parafată, și să elibereze un certificat de conformitate.

Secțiunea 1 — Dispoziții generale · Legea 96/2007 · Lexistoria