LexistoriaDreptul la drept.

Formarea, perfecționarea și specializarea tehnicienilor dentari din România

Azi

Legea 96/2007 · 5 articole

Articolul 12

În România, formarea tehnicienilor dentari se realizează în instituții de învățământ de profil recunoscute de lege.

Articolul 13

(1) Specializarea tehnicianului dentar se realizează prin programe specifice, cu durată de 6 luni, în unități de învățământ cu profil de tehnică dentară acreditate.

(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) tehnicienii dentari cu vechime de cel puțin 5 ani în domeniul tehnicii dentare sau în instituții de învățământ și cercetare cu profil biomedical.

Articolul 14

Programele de pregătire profesională continuă se realizează de furnizori acreditați, cu avizul Ordinului Tehnicienilor Dentari din România.

Articolul 15

Specializările în profesia de tehnician dentar sunt:

a) tehnica executării și confecționării protezelor fixe metalo-ceramice;

b) tehnica executării și confecționării protezelor pe implante;

c) tehnica executării și confecționării protezelor scheletate;

d) tehnica executării și confecționării aparatelor ortodontice și protezelor chirurgicale.

Articolul 16

Activitățile de tehnică dentară se exercită în România cu titlul profesional de tehnician dentar.