LexistoriaDreptul la drept.

Achiziții care se referă la mai multe activități relevante și implică aspecte legate de apărare sau securitate

Azi

Legea 99/2016 · 3 articole

Articolul 43

(1) În cazul contractelor care vizează mai multe activități relevante și implică aspecte legate de apărare sau securitate, entitățile contractante au dreptul de a alege între a atribui contracte distincte pentru părțile separate și a atribui un singur contract.

(2) Decizia de a atribui un singur contract sau mai multe contracte distincte nu poate fi luată de entitatea contractantă în temeiul alin. (1) în scopul excluderii atribuirii unui contract sau a unor contracte de la aplicarea prevederilor prezentei legi sau ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012 .

(3) În cazul în care în temeiul alin. (1) , entitățile contractante aleg să atribuie contracte separate, regimul juridic și actul normativ aplicabile atribuirii fiecăruia dintre aceste contracte sunt cele determinate de caracteristicile fiecărei activități avute în vedere.

Articolul 44

În cazul în care entitățile contractante aleg să atribuie un singur contract, se aplică prevederile art. 45 , cu condiția ca atribuirea unui singur contract să fie justificată de motive obiective și să nu fie luată de entitatea contractantă în scopul excluderii atribuirii unor contracte de la aplicarea prevederilor prezentei legi.

Articolul 45

(1) În cazul contractelor care vizează o activitate care face obiectul prezentei legi și o altă activitate care face obiectul actelor normative emise în temeiul art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012 , în legătură cu situațiile prevăzute la art. 346 din TFUE , contractele pot fi atribuite fără aplicarea dispozițiilor prezentei legi.

(2) În cazul contractelor care vizează o activitate care face obiectul prezentei legi și o altă activitate care face obiectul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012 , contractele pot fi atribuite în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012 .

(3) În cazul contractelor prevăzute la alin. (2) , care includ achiziții sau alte elemente reglementate de actele normative emise în temeiul art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012 în legătură cu situațiile prevăzute la art. 346 din TFUE , contractele pot fi atribuite fără aplicarea dispozițiilor prezentei legi.

(4) Dispozițiile alin. (2) nu aduc atingere pragurilor și excluderilor prevăzute de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2011 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012 .