LexistoriaDreptul la drept.

Negocierea competitivă

Azi

Legea 99/2016 · 6 articole

Articolul 93

În cadrul procedurii de negociere competitivă, orice operator economic are dreptul de a depune o solicitare de participare ca răspuns la o invitație la procedura concurențială de ofertare, urmând ca numai candidații care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție stabilite de entitatea contractantă să aibă dreptul de a depune oferte inițiale în etapa ulterioară, pe baza cărora entitatea contractantă va derula negocieri în vederea îmbunătățirii acestora.

Articolul 94

Negocierea competitivă se inițiază prin transmiterea spre publicare a unei invitații la procedura concurențială de ofertare, în conformitate cu prevederile art. 83 alin. (1) lit. a)-c) și art. 156 , prin care entitatea contractantă solicită operatorilor economici depunerea de solicitări de participare în vederea furnizării informațiilor și documentelor pentru calificare și selecție stabilite de entitatea contractantă.

Articolul 95

(1) Procedura de negociere competitivă se desfășoară, de regulă, în două etape:

a) etapa depunerii solicitărilor de participare și a selectării candidaților prin aplicarea criteriilor de calificare și selecție;

b) etapa depunerii ofertelor inițiale de către candidații selectați i^n cadrul primei etape și a evaluării conformității acestora cu cerințele minime stabilite de entitatea contractantă potrivit art. 96 alin. (2) și negocierile în vederea îmbunătățirii ofertelor inițiale, a depunerii ofertelor finale și a evaluării acestora, prin aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare.

(2) În etapa prevăzută la alin. (1) lit. a) , entitatea contractantă are dreptul de a limita numărul de candidați care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție și care vor fi invitați să depună oferte inițiale, cu condiția să fie asigurat un număr de minimum 3 candidați.

(3) Entitatea contractantă are obligația de a indica în invitația la procedura concurențială de ofertare criteriile sau regulile obiective și nediscriminatorii pe care intenționează să le aplice, numărul minim de candidați pe care intenționează să îi invite să depună oferte inițiale în etapa a doua a procedurii și, dacă este cazul, numărul maxim.

(4) Numărul minim de candidați indicat în invitația la procedura concurențială de ofertare conform dispozițiilor alin. (3) trebuie să fie suficient pentru a asigura o concurență reală cu condiția să fie asigurat un număr de minimum 3 candidați.

(5) Atunci când selectează candidații, entitatea contractantă are obligația de a aplica numai criteriile de selecție prevăzute în invitația la procedura concurențială de ofertare.

(6) În urma finalizării etapei prevăzute la alin. (1) lit. a) , entitatea contractantă transmite simultan tuturor candidaților selectați o invitație de participare la etapa a doua.

(7) Entitatea contractantă are obligația de a invita în etapa a doua un număr de candidați cel puțin egal cu numărul minim de candidați indicat în invitația la procedura concurențială de ofertare conform dispozițiilor alin. (4) .

(8) În cazul în care numărul de candidați care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție este mai mic decât numărul minim indicat în invitația la procedura concurențială de ofertare conform dispozițiilor alin. (4) , entitatea contractantă are dreptul de a opta între a continua procedura de atribuire numai cu acel candidat/acei candidați care îndeplinește/îndeplinesc cerințele solicitate și a anula procedura, în condițiile prevăzute la art. 226 .

(9) Entitatea contractantă nu are dreptul de a invita în etapa a doua un ofertant/candidat care nu a depus o solicitare de participare în prima etapă sau nu a îndeplinit criteriile de calificare și selecție.

(10) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , entitatea contractantă poate atribui contractul sectorial/acordul-cadru pe baza ofertelor inițiale, fără parcurgerea negocierii prevăzute la alin. (1) lit. b) , în cazul în care și-a rezervat această posibilitate prin invitația la procedura concurențială de ofertare.

(11) Entitatea contractantă are dreptul de a decide organizarea unei etape finale de licitație electronică, caz în care are obligația de a preciza această decizie în invitația la procedura concurențială de ofertare și în documentația de atribuire.

Articolul 96

(1) În cuprinsul documentației de atribuire, entitatea contractantă definește obiectul achiziției sectoriale prin descrierea necesităților entității contractante și a specificațiilor tehnice solicitate pentru produsele, lucrările sau serviciile care urmează a fi achiziționate și stabilește criteriul de atribuire și factorii de evaluare.

(2) În cadrul descrierii elementelor prevăzute la alin. (1) , entitatea contractantă stabilește care sunt cerințele minime pe care ofertele trebuie să le îndeplinească.

(3) Informațiile furnizate prin documentația de atribuire trebuie să fie suficient de precise pentru a permite operatorilor economici să determine natura și obiectul general al achiziției sectoriale și, pe baza acestora, să decidă transmiterea unei solicitări de participare sau neparticiparea la procedura de atribuire.

Articolul 97

(1) Perioada cuprinsă între data transmiterii anunțului de participare spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau, după caz, data trimiterii invitației pentru confirmarea interesului, dacă se utilizează un anunț orientativ periodic ca mijloc de invitare la procedura negocierii competitive și data-limită de depunere a solicitărilor de participare este de cel puțin 30 de zile și nu poate fi în niciun caz mai mică de 15 zile.

(2) Termenul-limită pentru primirea ofertelor poate fi stabilit de comun acord între entitatea contractantă și candidații selectați, asigurându-se ca toți candidații selectați să aibă la dispoziție același termen pentru pregătirea și transmiterea ofertelor.

(3) În lipsa unui acord cu privire la termenul-limită pentru primirea ofertelor, stabilit în conformitate cu alin. (2) , acesta este de cel puțin 10 zile de la data la care a fost trimisă invitația de participare la etapa a doua a procedurii de atribuire.

Articolul 98

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 95 alin. (10) , entitatea contractantă negociază cu ofertanții ofertele inițiale și toate ofertele ulterioare depuse de aceștia, cu excepția ofertelor finale, în vederea îmbunătățirii conținutului acestora.

(2) Cerințele minime stabilite de entitatea contractantă potrivit art. 96 alin. (2) , criteriul de atribuire și factorii de evaluare nu pot face obiect al negocierilor.

(3) Pe durata negocierilor, entitatea contractantă are obligația de a asigura respectarea principiului tratamentului egal și de a nu furniza informații într-o manieră discriminatorie, care ar putea crea unuia/unora dintre ofertanți un avantaj în raport cu ceilalți.

(4) Entitatea contractată informează în scris toți ofertanții ale căror oferte nu au fost eliminate din competiție potrivit alin. (8) și (9) în legătură cu orice modificări ale documentației de atribuire, cu excepția prevederilor referitoare la cerințele minime stabilite de entitatea contractantă potrivit art. 96 alin. (2) , care nu pot fi modificate.

(5) În urma modificărilor prevăzute la alin. (4) , entitatea contractantă acordă o perioadă suficientă ofertanților pentru îmbunătățirea ofertelor și retransmiterea ofertelor îmbunătățite, dacă este cazul.

(6) Entitatea contractantă are obligația de a nu dezvălui celorlalți participanți informații confidențiale comunicate de un candidat sau ofertant care participă la negocieri, fără acordul scris al acestuia.

(7) Acordul prevăzut la alin. (6) nu poate fi exprimat cu caracter general, ci este exprimat cu privire la fiecare intenție de comunicare a anumitor informații confidențiale.

(8) Entitatea contractantă are dreptul de a desfășura negocierile în runde succesive, cu scopul de a reduce numărul de oferte care urmează să fie negociate.

(9) Reducerea numărului de oferte potrivit dispozițiilor alin. (8) se realizează numai pe baza factorilor de evaluare stabiliți prin invitația la procedura concurențială de ofertare sau documentația de atribuire.

(10) Aplicarea opțiunii prevăzute la alin. (8) trebuie indicată de entitatea contractantă în cadrul invitației la procedura concurențială de ofertare sau documentației de atribuire.

(11) În cazul în care entitatea contractantă intenționează să încheie negocierile, aceasta îi informează pe ofertanții rămași în competiție și stabilește un termen pentru depunerea unor oferte noi sau revizuite, care reprezintă ofertele finale.

(12) Entitatea contractantă verifică dacă ofertele finale prevăzute la alin. (11) respectă cerințele minime stabilite de entitatea contractantă potrivit art. 96 alin. (2) și celelalte cerințe prevăzute în documentația de atribuire, evaluează ofertele finale și atribuie contractul pe baza criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare.