LexistoriaDreptul la drept.

Modificarea contractului sectorial/acordului-cadru

Azi

Legea 99/2016 · 11 articole

Articolul 235

Contractele sectoriale și acordurile-cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, doar în situațiile prevăzute de prezenta secțiune.

Articolul 236

(1) Contractele sectoriale și acordurile-cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, atunci când modificările, indiferent de valoarea acestora, au fost prevăzute în documentele achiziției inițiale sub forma unor clauze de revizuire clare, precise și fără echivoc, care pot include clauze de revizuire a prețului.

(2) În situația prevăzută la alin. (1) , clauzele de revizuire precizează limitele și natura eventualelor modificări sau opțiuni, precum și condițiile în care se poate recurge la acestea și nu pot stabili modificări sau opțiuni care ar afecta caracterul general al contractului sectorial sau al acordului-cadru.

Articolul 237

(1) Contractele sectoriale și acordurile-cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire atunci când sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

a) devine necesară achiziționarea de la contractantul inițial a unor produse, servicii sau lucrări suplimentare care nu au fost incluse în contractul inițial, dar care au devenit strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia;

b) schimbarea contractantului este imposibilă.

(2) În sensul dispozițiilor alin. (1) lit. b) , schimbarea contractantului este imposibilă atunci când sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

a) schimbarea contractantului nu poate fi realizată din motive economice sau tehnice, precum cerințe privind interschimbabilitatea sau interoperabilitatea cu echipamentele, programele informatice, serviciile sau instalațiile existente achiziționate în cadrul procedurii de achiziție inițiale;

b) schimbarea contractantului ar cauza entității contractante dificultăți semnificative sau creșterea semnificativă a costurilor.

Articolul 238

Contractele sectoriale și acordurile-cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire atunci când sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

a) modificarea a devenit necesară în urma unor circumstanțe pe care o entitate contractantă care acționează cu diligență nu ar fi putut să le prevadă;

b) modificarea nu afectează caracterul general al contractului.

Articolul 239

Entitățile contractante care modifică un contract sectorial/acord-cadru în cazurile prevăzute la art. 237 și 238 au obligația de a publica un anunț în acest sens în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu respectarea formularului-standard stabilit de Comisia Europeană în temeiul dispozițiilor art. 71 din Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014.

Articolul 239¹

(1) Entitatea contractantă publică în secțiunea dedicată din SEAP toate modificările contractelor de achiziție sectorială/acordurilor-cadru, astfel încât să rezulte durata și prețul final la finalizarea sau încetarea acestora.

(2) Prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi se stabilesc condițiile de publicare a modificărilor contractuale prevăzute la alin. (1) .

Articolul 240

(1) Contractele sectoriale și acordurile-cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, atunci când contractantul cu care entitatea contractantă a încheiat inițial contractul sectorial este înlocuit cu un nou contractant, în una dintre următoarele situații:

a) ca urmare a unei clauze de revizuire sau a unei opțiuni stabilite de entitatea contractantă potrivit art. 236;

b) drepturile și obligațiile contractantului inițial rezultate din contractul sectorial sunt preluate, ca urmare a unei succesiuni universale sau cu titlu universal în cadrul unui proces de reorganizare, inclusiv prin fuziune, divizare, achiziție sau insolvență, de către un alt operator economic care îndeplinește criteriile de calificare și selecție stabilite inițial, cu condiția ca această modificare să nu presupună alte modificări substanțiale ale contractului sectorial și să nu se realizeze cu scopul de a eluda aplicarea procedurilor de atribuire prevăzute de prezenta lege;

c) în cazul în care entitatea contractantă însăși își asumă obligațiile contractantului principal față de subcontractanții acestuia, respectiv aceștia față de entitatea contractantă;

(2) Contractele de achiziție publică/acordurile-cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, atunci când modificările, indiferent de valoarea lor, nu sunt substanțiale, în sensul alin. (3) .

(3) În sensul alin. (2) , modificarea unui contract sau a unui acord-cadru, pe durata sa, este considerată a fi substanțială atunci când, prin această modificare, contractul sau acordul-cadru prezintă caracteristici care diferă în mod substanțial de cele ale documentului inițial. Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1) și ale art. 236-238 , o modificare a unui contract sectorial/acord-cadru, pe durata sa, este considerată modificare substanțială atunci când este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) modificarea introduce condiții care, dacă ar fi fost incluse în procedura de atribuire inițială, ar fi permis selecția altor candidați decât cei selectați inițial sau acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată inițial sau ar fi atras și alți participanți la procedura de atribuire;

b) modificarea schimbă echilibrul economic al contractului sectorial/acordului-cadru în favoarea contractantului într-un mod care nu a fost prevăzut în contractul sectorial/acordul-cadru inițial;

c) modificarea extinde în mod considerabil obiectul contractului sectorial/acordului-cadru;

d) un nou contractant înlocuiește contractantul inițial, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) .

Articolul 241

(1) Fără a exista nevoia de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 240 alin. (3) literele a)-d) , contractele sectoriale și acordurile-cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, atunci când sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

a) valoarea modificării este mai mică decât pragurile valorice corespunzătoare prevăzute la art. 12 alin. (1) ;

b) valoarea modificării este mai mică de 10% din prețul inițial al contractului sectorial de servicii sau de produse sau mai mică de 15% din prețul contractului sectorial de lucrări.

(2) Modificarea realizată în condițiile prevăzute la alin. (1) nu poate aduce atingere caracterului general al contractului sectorial sau al acordului-cadru în baza căruia sunt atribuite contractele prevăzute la alin. (1) .

(3) În situația prevăzută la alin. (1) , în cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, valoarea modificărilor se va determina pe baza valorii nete cumulate a modificărilor succesive realizate numai în baza alin. (1) , fără a se lua în calcul eventualele modificări care nu conduc la majorarea valorii contractului și fără a se aduce atingere caracterului general al contractului/acordului-cadru.

(4) Pentru calcularea prețului prevăzut la alin. (1) se va utiliza prețul actualizat al contractului sectorial/acordului-cadru, care constituie valoarea de referință atunci când contractul sectorial include o clauză de indexare.

Articolul 242

(1) În sensul art. 238 lit. b) și art. 241 , prin caracterul general al contractului se înțeleg obiectivele principale urmărite de entitatea contractantă la realizarea achiziției inițiale, obiectul principal al contractului și drepturile și obligațiile principale ale contractului, inclusiv principalele cerințe de calitate și performanță.

(2) Prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi se stabilesc în sarcina entității contractante obligații de notificare a instituției responsabile cu controlul ex-ante privind intenția de a efectua modificări ale contractelor sectoriale/acordurilor-cadru în condițiile prezentului paragraf.

Articolul 243

(1) Orice modificare a unui contract sectorial ori acord-cadru în cursul perioadei sale de valabilitate altfel decât în cazurile și condițiile prevăzute la art. 235-241 se realizează prin organizarea unei noi proceduri de atribuire, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.

(2) În situația nerespectării dispozițiilor alin. (1) , entitatea contractantă are dreptul de a denunța unilateral contractul sectorial inițial.

(3) Entitatea contractantă introduce dreptul de denunțare unilaterală prevăzut la alin. (2) în condițiile contractuale cuprinse în documentația de atribuire.

Articolul 243¹

(1) Pe parcursul îndeplinirii acordului-cadru/contractului, prețul poate fi ajustat prin actualizare în cazul în care pe piață au apărut anumite condiții, în urma cărora s-a constatat creșterea/diminuarea indicilor de preț pentru elemente constitutive ale ofertei, al căror efect se reflectă în creșterea/ diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul acordului-cadru/contractului.

(2) Pentru a se respecta principiul transparenței, posibilitatea de ajustare a prețului trebuie să fie precizată atât în documentația de atribuire, cât și în acordul-cadru/contractul care urmează să fie încheiat, prin clauze speciale în acest sens.

(3) Entitatea contractantă precizează atât în documentația de atribuire, cât și în contractul de achiziție sectorială/acordul-cadru modul concret de ajustare a prețului, indicii care vor fi utilizați, precum și sursa informațiilor cu privire la evoluția acestora, cum ar fi buletine statistice sau cotații ale burselor de mărfuri.

(4) Abrogat.

(5) În orice situație, prețul acordului-cadru/contractului poate fi ajustat doar în măsura strict necesară pentru acoperirea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul acordului-cadru/contractului.

(6) Modul de ajustare nu trebuie să conducă în niciun caz la schimbarea rezultatului procedurii de atribuire, prin anularea sau diminuarea avantajului competitiv pe baza căruia contractantul respectiv a fost declarat câștigător în urma finalizării respectivei proceduri, cu excepția cazului prevăzut la alin. (5) .

(7) Abrogat.

(8) Entitatea contractantă are dreptul să includă clauze de ajustare/revizuire a prețului, în conformitate cu prevederile alin. (3) , pentru contractele de servicii sau furnizare care se derulează pe o perioadă de până la 24 de luni și pentru contractele de lucrări care se derulează pe o perioadă de cel mult 6 luni.

(9) Entitatea contractantă este obligată să includă clauze de ajustare/revizuire a prețului, în conformitate cu prevederile alin. (3) , pentru contractele de servicii sau furnizare care se derulează pe o perioadă ce depășește 24 de luni și pentru contractele de lucrări care se derulează pe o perioadă ce depășește 6 luni.

(10) Pe parcursul derulării contractului plățile se vor face exclusiv pe baza prețurilor proprii prevăzute de contractant în oferta sa inițială, fixe sau ajustate, după cum s-a prevăzut în documentele de achiziție inițiale și în contract.

(11) Abrogat.

(12) Abrogat.

(13) Abrogat.