(1) Cererea de reconstituire sau de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă, însoțită de documentele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria unității administrativ-teritoriale competente să întocmească actul.

(1¹) În situațiile prevăzute la art. 52 lit. b) , cererea prevăzută la alin. (1) se depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau primăria unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază se află domiciliul persoanei interesate.

(1²) Cererea prevăzută la alin. (1) se soluționează în termen de 30 de zile, cu avizul conform al serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor/D.G.E.P.M.B., prin dispoziție a primarului, care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la emitere.

(1³) Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4) , cererea prevăzută la alin. (1) se soluționează de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale competente să întocmească actul. În situațiile prevăzute la art. 52 lit. b) , cererea se soluționează de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau de ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază se află domiciliul persoanei interesate. Cererile se depun la oricare serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor/primărie a unității administrativ-teritoriale, personal sau prin împuternicit cu procură specială.

(2) Dispoziția prevăzută la alin. (1) poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea emitentă.