(1) Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare reprezintă procesul prin care se realizează identificarea abilităților parentale, se analizează îndeplinirea garanțiilor morale și a condițiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare, precum și pregătirea acestora pentru asumarea, în cunoștință de cauză, a rolului de părinte.
(2) Odată cu evaluarea prevăzută la alin. (1) vor fi analizate și caracteristicile psihologice, sociale și medicale ale celorlalți membri ai familiei sau altor persoane care locuiesc împreună cu solicitantul, precum și opinia acestora cu privire la adopție.
(3) Evaluarea se realizează pe baza solicitării adoptatorului sau familiei adoptatoare de către direcția de la domiciliul acestora sau de către organismele private autorizate să desfășoare activități în cadrul procedurii adopției interne și trebuie să aibă în vedere:
a) personalitatea și starea sănătății adoptatorului sau familiei adoptatoare, viața familială, condițiile de locuit, aptitudinea de creștere și educare a unui copil;
b) situația economică a persoanei/familiei, analizată din perspectiva surselor de venit, a continuității acestora, precum și a cheltuielilor persoanei/familiei;
c) motivele pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare dorește să adopte;
d) motivele pentru care, în cazul în care numai unul dintre cei 2 soți solicită să adopte un copil, celălalt soț nu se asociază la cerere;
e) impedimente de orice natură relevante pentru capacitatea de a adopta.
(4) Organismele private autorizate să desfășoare activități în cadrul procedurii adopției interne, prevăzute la alin. (3) , au obligația de a încheia protocol de colaborare cu direcția în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea.
(4¹) În cazul în care adoptatorul sau familia adoptatoare aparține minorităților naționale, evaluarea și pregătirea prevăzute la alin. (1)-(3) se pot face, la cerere, în limba minorității naționale respective.
(5) În cazul unui rezultat favorabil al evaluării, direcția în a cărei rază teritorială își are domiciliul adoptatorul sau familia adoptatoare eliberează atestatul de persoană sau familie aptă să adopte, care se constituie ca anexă la dispoziția directorului general/executiv al direcției. În situația în care soții familiei adoptatoare și-au stabilit domicilii diferite, atestatul se eliberează de către direcția de la domiciliul unuia dintre soți, în funcție de opțiunea acestora.
(6) Modelul-cadru al atestatului de persoană sau familie aptă să adopte, precum și modelul și conținutul unor formulare, instrumente și documente utilizate în procedura adopției se aprobă prin decizia președintelui A.N.P.D.C.A.
(7) Atestatul prevăzut la alin. (5) este valabil pentru o perioadă de 5 ani. Valabilitatea acestuia se prelungește de drept până la încuviințarea adopției, în situația în care:
a) a fost introdusă pe rolul instanței judecătorești cererea de încuviințare a adopției copilului aflat în plasament de cel puțin 6 luni;
b) a fost introdusă pe rolul instanței judecătorești cererea de încredințare în vederea adopției;
c) persoana/familia atestată are deja încredințați, în vederea adopției, unul sau mai mulți copii.
(8) Pe durata de valabilitate a atestatului, adoptatorul sau familia adoptatoare are obligația de a informa direcția cu privire la orice schimbare intervenită în situația sa sociopsihomedicală, în termen de 3 zile lucrătoare de la apariția acesteia, anexând, după caz, acte doveditoare.
(9) Valabilitatea atestatului se prelungește la solicitarea persoanei/familiei, prin dispoziția directorului general/executiv al direcției, până la încuviințarea adopției, în situația în care s-a finalizat procedura de potrivire și a fost întocmit raportul privind potrivirea practică dintre copil și familia adoptatoare.
(9¹) Direcția prevăzută la alin. (3) are obligația de a verifica anual îndeplinirea condițiilor care au stat la baza eliberării atestatului, prevăzute la art. 13 alin (1), pe bază de documente doveditoare și întâlniri cu adoptatorul/familia adoptatoare. În funcție de concluziile verificărilor efectuate, direcția care a eliberat atestatul decide dacă se impune sau nu retragerea acestui document.
(10) Atestatul poate fi retras în următoarele situații:
a) în situația în care se constată faptul că adoptatorul/familia adoptatoare a ascuns sau a furnizat informații false cu ocazia realizării evaluării sau pe durata de valabilitate a atestatului, precum și în cazul neîndeplinirii de către adoptator/familia adoptatoare a obligației prevăzute la alin. (8) ;
a¹) în situația în care adoptatorul/familia adoptatoare nu colaborează cu direcția pentru efectuarea de către aceasta a verificărilor prevăzute la alin. (9¹) . Se apreciază ca fiind lipsă de colaborare nedepunerea documentelor doveditoare solicitate de către direcție, precum și refuzul de participare la întâlnirile stabilite de aceasta;
b) când se constată faptul că nu mai sunt îndeplinite condițiile în baza cărora a fost eliberat atestatul;
c) în situația în care se constată implicarea directă a persoanei/familiei atestate în identificarea unui copil potențial adoptabil; această dispoziție nu se aplică în situația în care se constată că persoana/familia atestată este rudă până la gradul al patrulea cu copilul;
d) la propunerea A.N.P.D.C.A., atunci când constată că eliberarea atestatului a fost în mod vădit netemeinică sau nelegală;
e) la cererea motivată a persoanei sau familiei atestate.
(11) Valabilitatea atestatului încetează de drept:
a) ca urmare a împlinirii termenului pentru care a fost eliberat;
b) ca urmare a modificării configurației familiei atestate, prin decesul unuia dintre membrii familiei sau prin divorț;
c) în cazul decesului persoanei atestate;
d) după încuviințarea adopției, odată cu rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției. În situația în care, în raportul final de evaluare, prevăzut la art. 20 alin. (1) , se prevede că adoptatorul/familia adoptatoare poate adopta mai mult de un copil, valabilitatea atestatului încetează de drept odată cu rămânerea definitivă a ultimei hotărâri judecătorești de încuviințare a adopției.
(12) Parcurgerea etapei de pregătire pentru asumarea în cunoștință de cauză a rolului de părinte nu este necesară în cazul în care persoana sau familia care solicită evaluarea a mai deținut un atestat și valabilitatea acestuia a încetat potrivit prevederilor alin. (11) lit. a) , b) și d) , precum și în cazul persoanelor sau familiilor care solicită evaluarea și care au în plasament de cel puțin 6 luni copilul pe care doresc să îl adopte.