(1) Rezultatele evaluării prevăzute la art. 18 se consemnează într-un raport final de evaluare a capacității de a adopta a solicitantului, care conține și propunerea privind eliberarea sau neeliberarea atestatului. Raportul se întocmește în maximum 90 de zile de la depunerea cererii de evaluare și se comunică solicitantului.
(2) În cazul unui rezultat favorabil al evaluării, direcția emite dispoziția privind eliberarea atestatului în termen de 5 zile lucrătoare de la data raportului final de evaluare.
(3) În cazul unui rezultat nefavorabil al evaluării, adoptatorul sau familia adoptatoare poate formula contestație în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea raportului prevăzut la alin. (1) .
(4) În cazul în care rezultatul evaluării nu este contestat în termenul prevăzut la alin. (3) , direcția emite dispoziția privind neeliberarea atestatului în termen de 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului în care poate fi formulată contestația.