(1) În termen de 30 de zile de la data stabilirii adopției, ca finalitate a planului individualizat de protecție, direcția în a cărei rază teritorială domiciliază copilul are obligația sesizării instanței judecătorești pentru deschiderea procedurii adopției.
(2) Abrogat.
(3) Judecarea cererilor referitoare la deschiderea procedurii adopției copilului se face cu citarea părinților firești ai copilului sau, după caz, a tutorelui și a direcției în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului. În cazul cererilor de deschidere a procedurii adopției în care sunt incidente prevederile art. 8 alin. (4) , citarea părinților firești care nu au putut fi găsiți se face prin afișarea citației la ușa instanței și la ultimul domiciliu cunoscut al acestora. Dispozițiile Codului de procedură civilă cu privire la numirea curatorilor în cazul în care se dispune citarea prin publicitate nu sunt aplicabile. Procedura de citare se socotește îndeplinită în a 5-a zi de la afișarea citației.
(4) Comunicarea hotărârii judecătorești în situația în care părinții firești nu au putut fi găsiți se face, pentru aceștia, prin afișare la ușa instanței.