(1) Cererea de încuviințare a adopției poate fi introdusă direct de către adoptator sau familia adoptatoare, în situația adopției persoanei care a dobândit capacitate deplină de exercițiu, și, în cazul adopției copilului, de către soțul părintelui firesc sau adoptiv. În toate celelalte cazuri cererea de încuviințare a adopției va fi introdusă fie de către adoptator sau familia adoptatoare, fie de către direcția de la domiciliul acestora la sfârșitul perioadei de încredințare în vederea adopției sau, după caz, la împlinirea termenelor prevăzute pentru adopția copilului aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. c) și d) .

(2) Cererea de încuviințare a adopției este însoțită de următoarele acte:

a) certificatul de naștere al copilului, în copie certificată de către direcție sau, după caz, de către adoptator/familia adoptatoare, pentru conformitate cu originalul;

b) certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unități publice nominalizate de către direcția de sănătate publică;

c) raportul de consiliere a copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, în vederea exprimării consimțământului;

d) atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare;

e) hotărârea judecătorească definitivă de încredințare în vederea adopției;

f) certificatele de naștere ale adoptatorului sau ale soțului și soției din familia adoptatoare, în copie certificată de către direcție sau, după caz, de către adoptator/familia adoptatoare, pentru conformitate cu originalul;

g) certificatul de căsătorie al adoptatorului sau al soților din familia adoptatoare, în copie certificată de către direcție sau, după caz, de către adoptator/familia adoptatoare, pentru conformitate cu originalul;

h) cazierul judiciar al adoptatorului sau, după caz, al fiecărui membru al familiei adoptatoare;

i) certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului, eliberat de medicul de familie pe lista căruia este înscris;

j) hotărârea judecătorească definitivă de deschidere a procedurii adopției copilului;

k) raportul de consiliere și informare a părinților firești în cazul adopției copilului de către soțul părintelui firesc;

l) documentul care consemnează rezultatul expertizei pentru confirmarea filiației față de tată, realizată prin metoda serologică ADN, în cazul adopției copilului de către soția părintelui firesc atunci când copilul a fost recunoscut de tată pe cale administrativă, precum și în cazul în care paternitatea copilului a fost stabilită prin hotărâre judecătorească prin care s-a luat act de recunoașterea de către tată sau care consfințește învoiala părților, fără a se fi cercetat temeinicia cererii;

m) declarația notarială pe propria răspundere, prevăzută la art. 6 alin. (2) lit. c) .