(1) Armurierii și intermediarii de pe teritoriul României care sunt autorizați să desfășoare operațiuni de comercializare a armelor și componentelor esențiale pot solicita acordarea unei autorizații de transfer fără acord prealabil, în baza căreia pot efectua operațiuni de transfer al armelor de foc către armurieri și intermediari din alte state membre, în care nu se condiționează aceste transferuri de acordarea unei autorizări prealabile, pe toată perioada de valabilitate a documentului, numai cu tipurile de arme și către statele membre înscrise în autorizație.

(2) Autorizația de transfer fără acord prealabil se acordă, la cerere, de către organul de poliție în a cărui rază de competență își desfășoară activitatea armurierul și/sau intermediarul, pentru o perioadă de 3 ani, numai pentru tipurile de arme pentru care s-a solicitat autorizarea.

(3) În autorizația de transfer fără acord prealabil se înscriu de către organul de poliție care o eliberează următoarele:

a) datele de identificare ale armurierului și/sau intermediarului;

b) tipurile de arme care fac obiectul operațiunilor de transfer;

c) statele care permit fără acord prealabil introducerea pe teritoriul lor a tipurilor de arme care urmează să facă obiectul transferului;

d) perioada de valabilitate a autorizației.

(4) Efectuarea oricărei operațiuni de transfer în baza autorizației prevăzute la alin. (1) este condiționată de informarea de către armurier și/sau intermediar a organului de poliție competent, cel târziu până la data începerii operațiunii, cu privire la datele prevăzute la art. 120 alin. (2) lit. a)-f) .

(5) Inspectoratul General al Poliției Române trebuie să transmită de îndată autorităților competente ale statului de destinație a transferului datele comunicate de armurieri și/sau intermediari în condițiile alin. (4) .

(6) Autorizațiile de transfer fără acord prealabil pot fi anulate sau, după caz, suspendate de către organele de poliție competente, prin decizie motivată, ori de câte ori există date certe că operațiunile de transfer prezintă pericol pentru ordinea publică, securitatea națională, viața și integritatea corporală a persoanelor.