(1) Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri, exceptând perioada de suspendare.

(2) În vederea prelungirii valabilității permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) la structura de poliție competentă în a cărei rază de competență teritorială își are domiciliul sau reședința cu armele înscrise în permis, precum și cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(3) Valabilitatea permisului de armă se prelungește de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplinește condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c)-f) , h) și i) și prezintă dovada efectuării unei ședințe de tragere anual, într-un poligon autorizat, cu excepția posesorilor de arme de vânătoare. Începând cu 6 luni înainte de expirarea valabilității permisului de armă este obligatorie notificarea titularului la adresa din permisul de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de data expirării valabilității permisului de armă.

(4) Permisul de armă conferă titularului drepturile prevăzute de lege și după radierea din acesta a armelor înstrăinate prin vânzare, donație, închiriere sau comodat, până la expirarea termenului de valabilitate.

(5) Deținerea, portul sau folosirea armelor și munițiilor înscrise în permisul de armă, ulterior expirării termenului de valabilitate al acestuia, este interzisă.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5) , titularul dreptului de deținere sau, după caz, de port și folosire a armelor și munițiilor are dreptul de a deține și purta o singură dată armele și muniția înscrise în permisul de armă cu scopul exclusiv de a le depune la un armurier autorizat în vederea depozitării ori înstrăinării, într-o perioadă de maximum 10 zile de la data expirării valabilității permisului de armă.