(1) Prelucrarea datelor colectate prin cererile depuse de solicitanți pentru eliberarea documentelor prevăzute de normele metodologice se realizează de către Inspectoratul General al Poliției Române cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016, cu scopul verificării îndeplinirii condițiilor legale, cu excepția situațiilor în care prelucrarea se circumscrie dispozițiilor unei legi speciale.

(2) În vederea emiterii autorizațiilor de procurare a armelor și a munițiilor, acordării, menținerii, anulării, suspendării și retragerii drepturilor de deținere sau, după caz, de port și folosire a armelor și a munițiilor, precum și a acordării, menținerii și retragerii autorizării efectuării operațiunilor cu arme și muniții, în cadrul Registrului Național al Armelor și al platformei online eARM se stochează pe teritoriul României și se prelucrează următoarele tipuri de date și informații:

a) pentru persoanele fizice: numele și prenumele beneficiarului, numele anterior, prenumele părinților, sexul, data și locul nașterii, cetățenia, naționalitatea, seria și numărul actului de identitate, codul numeric personal, adresa de domiciliu, adresa de reședință, adresa de rezidență, adresa locului autorizat pentru păstrarea armelor și a munițiilor, numărul de telefon, adresa de e-mail, documentele care atestă dreptul de procurare, de deținere sau, după caz, de port și folosire a armelor și a munițiilor, precum și tipul, marca, seria și calibrul armelor și componentelor esențiale deținute;

b) pentru persoanele juridice: numele, prenumele și codul numeric personal ale administratorului, numele, prenumele și codul numeric personal ale gestionarului armelor și munițiilor, numele, prenumele și codul numeric personal ale persoanelor dotate cu arme și muniții din cadrul entității, precum și documentele care atestă dreptul de procurare, de deținere sau, după caz, de folosire a armelor și munițiilor.

(3) Datele și informațiile prevăzute la alin. (2) vizează persoanele fizice și juridice care dețin sau efectuează operațiuni cu arme și muniții, precum și pe cele care doresc să procure arme și muniții destinate uzului civil, în condițiile legii și ale normelor metodologice.

(4) În vederea stabilirii trasabilității armelor găsite, furate sau pierdute, în cadrul Registrului Național al Armelor se prelucrează și informații privind datele balistice ale acestora, precum și datele de stare civilă ale persoanelor cărora le-au aparținut sau asupra cărora au fost găsite.

(5) Datele colectate în temeiul prezentului act normativ nu pot fi prelucrate în alte scopuri, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege și numai dacă sunt asigurate garanțiile necesare pentru protejarea drepturilor persoanelor vizate.

(6) În scopul îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege, la datele din Registrul Național al Armelor și platforma online eARM au acces:

a) Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Jandarmeria Română, Direcția Generală de Protecție Internă și Direcția Generală Anticorupție;

b) Serviciul Român de Informații;

c) Serviciul de Informații Externe;

d) Serviciul de Protecție și Pază;

e) Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția Generală de Informații a Apărării;

f) Ministerul Afacerilor Externe;

g) Ministerul Finanțelor;

h) Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor;

i) Ministerul Public;

j) alte instituții sau autorități publice, stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(7) Registrul Național al Armelor și platforma online eARM se pot interconecta cu sisteme și baze de date ale instituțiilor sau autorităților publice prevăzute la alin. (6) .

(8) La împlinirea termenului prevăzut la art. 97 alin. (2) , datele se șterg în mod automat, printr-o procedură ireversibilă.

(9) Inspectoratul General al Poliției Române, în calitate de operator al sistemului, păstrează evidența accesărilor și consultărilor realizate în cadrul sistemului. Evidența întocmită în acest sens va include cel puțin următoarele:

a) data și ora accesării sau a consultării;

b) tipul de date utilizate pentru accesare sau consultare;

c) datele unice de identificare ale rezultatelor;

d) identificatorul de utilizator unic care a efectuat accesarea sau consultarea.

(10) Evidența prevăzută la alin. (9) , precum și datele din platformă sunt protejate prin măsuri de securitate corespunzătoare.

(11) Evidența de la alin. (9) poate fi utilizată numai în scopul monitorizării protecției datelor, inclusiv pentru a se verifica legalitatea prelucrării datelor, precum și pentru asigurarea securității datelor.

(12) Persoanele din cadrul instituțiilor și autorităților publice prevăzute la alin. (6) autorizate să prelucreze datele în scopul prezentului act normativ trebuie să beneficieze de formare cu privire la dispozițiile prezentului act normativ și în domeniul protecției datelor cu caracter personal, cel puțin o dată la doi ani.

(13) Măsurile de securitate prevăzute la alin. (10) se stabilesc și se aplică potrivit următoarelor principii:

a) confidențialității - asigurarea accesului la date numai pentru persoanele autorizate potrivit atribuțiilor de serviciu;

b) disponibilității - asigurarea accesului la informații în termenul solicitat;

c) identificării și autentificării - asigurarea identificării și autentificării tuturor utilizatorilor în mod corespunzător, în funcție de competențe, înainte de efectuarea oricărei tranzacții;

d) autorizării - autorizarea participanților la efectuarea unei tranzacții, în vederea accesării datelor din platformă, în funcție de competențe;

e) nonrepudierii - asigurarea înregistrării în sistem a tranzacțiilor efectuate asupra datelor din platformă și atribuirea acestora utilizatorilor participanți la efectuarea lor.