(1) Activitățile prevăzute la art. 107 alin. (1) se realizează de către funcționari publici, inspectori sociali și personal angajat în baza unui contract individual de muncă.
(2) Inspectorii sociali reprezintă personalul de specialitate care își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul țării și beneficiază de statutul specific personalului cu atribuții de inspecție și control.
(3) În realizarea atribuțiilor, inspectorii sociali efectuează evaluarea, monitorizarea și controlul respectării legislației în vigoare din domeniul asistenței sociale, monitorizarea și controlul respectării criteriilor, standardelor și indicatorilor în baza cărora se acreditează furnizorii, se licențiază serviciile sociale și se atestă nivelele de calitate a serviciilor sociale, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege.
(4) Inspecția socială stabilește anual, prin planurile de inspecție, temele de evaluare, monitorizare și control, precum și misiuni specifice de control în scopul respectării drepturilor fundamentale ale omului, precum și al verificării corectitudinii stabilirii drepturilor de asistență socială.
(4^1) Numărul inspectorilor sociali se stabilește cu respectarea raportului de o echipă la 20 de structuri publice sau private de asistență socială.
(5) Modul de funcționare la nivel național, precum și atribuțiile specifice Inspecției sociale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.