(1) Furnizorii de servicii sociale, publici și privați, realizează identificarea și evaluarea nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup și elaborează planurile de intervenție pentru prevenirea, combaterea și soluționarea situațiilor de dificultate, în condițiile legilor speciale, numai prin asistenții sociali, în conformitate cu atribuțiile ce le revin potrivit statutului asistentului social și regulamentelor interne ale angajatorilor, respectiv fișei postului.
(2) Autoritățile administrației publice locale angajează asistenți sociali sau contractează serviciile acestora pentru a realiza activitățile prevăzute la alin. (1) , cu respectarea raportului de un asistent social la maximum 3.000 de cetățeni și la cel mult 300 de beneficiari de asistență socială.
(3) Serviciile publice de asistență socială, precum și furnizorii de servicii sociale, publici și privați, asigură condițiile pentru accesul asistenților sociali la programe de formare continuă și supervizare profesională, în conformitate cu prevederile normelor profesionale stabilite de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România.
(4) Furnizorii de servicii sociale, publici și privați, trebuie să se asigure că asistentul social își desfășoară activitatea conform treptelor de competență profesională și cu respectarea normelor referitoare la practica profesiei de asistent social aprobate de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România.