(1) Organele de conducere ale baroului sunt:

a) adunarea generală;

b) consiliul;

c) decanul.

(2) În cadrul baroului își desfășoară activitatea comisia de cenzori și comisia de disciplină. Organizarea, funcționarea, precum și atribuțiile acestora sunt reglementate potrivit Statutului profesiei de avocat.

(3) În cadrul fiecărui barou este organizată și funcționează Curtea de Arbitraj Profesional a Avocaților, instituție permanentă de arbitraj, neguvernamentală, fără personalitate juridică, independentă în exercitarea atribuțiilor. Organizarea, funcționarea, precum și atribuțiile Curții de Arbitraj Profesional a Avocaților sunt reglementate potrivit Statutului profesiei de avocat.