(1) Instituțiile cu atribuții privind evidența persoanelor au obligația ca la cererea U.N.B.R., formulată în baza solicitării unui avocat, să comunice datele cu caracter personal înregistrate în Registrul național de evidența persoanelor necesare îndeplinirii atribuțiilor legale de asigurare a accesului justițiabilului la justiție într-un termen echitabil și de acordare a asistenței juridice.
(2) Dreptul de a obține date cu caracter personal înregistrate în Registrul național de evidența persoanelor necesare îndeplinirii atribuțiilor legale îl au și barourile, respectiv Casa de Asigurări a Avocaților, pentru întocmirea și actualizarea tabloului avocaților, gestionarea fondului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.
(3) Prelucrarea datelor cu caracter personal de către toate entitățile implicate în activitățile reglementate de prezenta lege se efectuează cu respectarea Regulamentului (UE) nr. 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și a altor acte normative incidente din domeniul protecției datelor personale.