În sensul prezentului capitol:

a) avocat reprezintă orice persoană provenind dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, care este autorizată să-și desfășoare activitățile profesionale sub titlul profesional corespunzător obținut într-un stat membru;

b) stat membru de origine reprezintă statul membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, în care un avocat a obținut dreptul de a utiliza unul dintre titlurile profesionale prevăzute la lit. a) , înainte de a practica profesia de avocat în România;

c) titlu profesional din statul membru de origine reprezintă titlul profesional utilizat în statul membru unde un avocat a obținut dreptul de a folosi acest titlu, înainte de a practica profesia de avocat în România;

d) grupare reprezintă orice entitate, cu sau fără personalitate juridică, organizată potrivit legislației unui stat membru, în cadrul căreia avocații își desfășoară activitățile profesionale împreună, sub nume comun;

e) titlu profesional din România reprezintă titlul profesional sub care un avocat este înscris în Tabloul avocaților din România;

f) autoritatea română competentă este structura din cadrul U.N.B.R., desemnată potrivit statutului.