(1) În cazul înlăturării filiației legal stabilite față de părintele sau, după caz, față de părinții cetățeni români, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani pierde cetățenia română la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a admis acțiunea referitoare la filiația sa.
(2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1) , înlăturarea filiației nu produce niciun efect asupra cetățeniei copilului dacă acesta a locuit, în condițiile legii, pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 5 ani ori dacă, ca efect al înlăturării filiației, acesta devine apatrid sau în cazul în care prin hotărârea judecătorească pronunțată s-a stabilit, în condițiile legii, o altă filiație față de un cetățean român.
(3) Hotărârile judecătorești definitive pronunțate în condițiile prevăzute de prezentul articol se comunică din oficiu de îndată Autorității Naționale pentru Cetățenie.
(4) Pierderea cetățeniei române, potrivit alin. (1) , se constată prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie, la propunerea Comisiei, Autoritatea Națională pentru Cetățenie notificând, de îndată, Direcția generală pentru evidența persoanelor și Direcția generală de pașapoarte cu privire la aceasta, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.