(1) Se înființează Consiliul Concurenței, autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenței, cu personalitate juridică, care își exercită atribuțiile potrivit prevederilor prezentei legi. Sediul Consiliului Concurenței este în municipiul București.
(1^1) Consiliul Concurenței își duce la îndeplinire sarcinile și își exercită competențele în mod imparțial și în interesul asigurării aplicării prevederilor art. 101 și/sau 102 din TFUE în mod eficient și uniform, în conformitate cu jurisprudența instanțelor Uniunii Europene și practicii stabilite la nivelul Uniunii Europene, sub rezerva cerințelor de proporționalitate în materie de răspundere și fără a aduce atingere cooperării strânse dintre autoritățile de concurență în cadrul Rețelei europene în domeniul concurenței.
(1^2) Personalul Consiliului Concurentei și membrii Plenului Consiliului Concurenței își îndeplinesc atribuțiile și își exercită competențele de aplicare a prevederilor art. 101 și 102 din TFUE fără intervenții politice și alte influențe din exterior, se abțin de la orice acțiune incompatibilă cu îndeplinirea obligațiilor lor și/sau cu exercitarea competențelor lor de aplicare a prevederilor art. 101 și 102 din TFUE care ar putea conduce la conflicte de interese, nu solicită și nu acceptă instrucțiuni din partea guvernului sau a oricărei alte entități publice sau private în îndeplinirea sarcinilor care le revin și în exercitarea competențelor lor de aplicare a prevederilor art. 101 și 102 din TFUE , fără a aduce atingere dreptului Guvernului, dacă este cazul, de a emite norme de politică generală care nu sunt legate de anchete sectoriale sau proceduri specifice de aplicare a legii.
(1^3) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, personalul Consiliului Concurenței care desfășoară activități de examinare preliminară, analiză a unei plângeri și investigare a unei posibile încălcări a dispozițiilor art. 101 și 102 din TFUE de către întreprinderi sau asocieri de întreprinderi, prin acte sau fapte care pot afecta comerțul dintre statele membre ale Uniunii Europene, avizare pentru legalitate a ordinelor și deciziilor rezultate din acestea ori activități de reprezentare în litigiile generate de investigarea și/sau luarea deciziilor în temeiul acestor dispoziții beneficiază, pe parcursul derulării acestor activități, precum și a activităților-suport desfășurate în acest scop, de o majorare a salariilor de bază de la 15% până la 35%.
(1^4) Activitățile efectuate, modalitatea de determinare a acestora cu privire la care se aplică prevederile alin. (1^3) , precum și nivelul majorării se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, în funcție de relevanța domeniului vizat de investigație, gradul de complexitate, perioada și nivelul de implicare în procedura de examinare preliminară, analiză a unei plângeri, investigație ori în procedura de reprezentare în fața instanțelor de judecată în litigiile menționate la alin. (1^3) aflate pe rolul acestora.
(1^5) Drepturile prevăzute la alin. (1^3) se acordă din veniturile proprii ale Consiliului Concurenței prevăzute la art. 31 alin. (4) .
(2) Structura organizatorică și de personal a Consiliului Concurenței, atribuțiile de conducere și de execuție ale personalului său se stabilesc prin regulamentele interioare adoptate de acesta.