(1) Consiliul Concurenței își întocmește proiectul de buget propriu, care se prevede distinct în bugetul de stat. Finanțarea Consiliului Concurenței se asigură de la bugetul de stat, precum și din venituri proprii din sursele prevăzute la art. 31 .
(2) Pentru funcționarea Consiliului Concurenței și a aparatului său teritorial, Guvernul și, după caz, organele administrației publice locale vor atribui Consiliului Concurenței în administrare imobilele necesare, respectiv terenurile și dotările din domeniul public de interes național sau, după caz, local, în termen de 60 de zile de la înregistrarea cererii Consiliului Concurenței.
(3) Sumele reprezentând tarife și amenzi sau alte sancțiuni aplicate de Consiliul Concurenței se fac venit la bugetul de stat, în condițiile legii.
(4) Deciziile și procesele-verbale ale Consiliului Concurenței prin care se aplică amenzi sau se stabilesc taxe de autorizare constituie titluri executorii, fără vreo altă formalitate, în termen de 30 de zile de la data comunicării acestora, respectiv 15 zile în cazul proceselor-verbale.
(5) Consiliul Concurenței va suporta, în limita fondurilor bugetare aprobate cu această destinație, sumele necesare asigurării asistenței juridice pentru membrii Plenului, inspectorii de concurență și celelalte categorii de personal, în cazul în care împotriva acestora au fost formulate sesizări către organele de cercetare penală sau acțiuni în justiție cu privire la modul de exercitare a atribuțiilor de serviciu, cu excepția cazului în care autoritatea de concurență este cea care formulează o sesizare penală sau o acțiune în justiție.
(6) Sumele acordate de Consiliul Concurenței membrilor Plenului, inspectorilor de concurență sau altor categorii de personal pentru asigurarea asistenței juridice se restituite de către aceștia, în cazul în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă au fost condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție sau s-a stabilit că fapta a fost săvârșită în afara exercitării atribuțiilor de serviciu prevăzute de lege.
(7) Procedura și condițiile în care sumele necesare asigurării asistenței juridice sunt suportate de Consiliul Concurenței vor fi reglementate prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței.
(8) Consiliul Concurenței asigură fondurile necesare funcționării Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe, denumită în continuare CEISD, prevăzută la art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 .
(9) Pentru activitatea depusă, membrii grupului de experți prevăzut la art. 7 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2022 beneficiază de indemnizație de ședință stabilită în cuantum de până la 15% din indemnizația lunară corespunzătoare funcției de ministru, prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, iar membrii CEISD beneficiază de indemnizație de ședință în cuantum de până la 30% din indemnizația lunară corespunzătoare funcției de ministru, prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017 , cu modificările și completările ulterioare.
(9^1) Pentru activitatea depusă, coordonatorul Secretariatului CEISD beneficiază de indemnizație de ședință în aceleași condiții cu membrii CEISD.
(10) Abrogat.
(11) Modalitatea de aplicare a prevederilor alin. (9) se stabilește prin regulament al Consiliului Concurenței aprobat prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.