(1) Consiliul Concurenței întocmește anual un raport privind activitatea sa și modul în care întreprinderile și autoritățile publice respectă regulile concurenței, potrivit prezentei legi. Raportul include informații privind modificările legislative în materie de concurență, deciziile adoptate de autoritatea de concurență, sancțiunile aplicate, noi abordări privind problemele de concurență, priorități ale autorității de concurență. De asemenea, raportul include și informații cu privire la numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenței, inclusiv cu privire la încetarea mandatului acestora, volumul de resurse bugetare, umane, tehnice și tehnologice care au fost alocate pentru anul în cauză, precum și orice modificare a volumului respectiv în comparație cu anii precedenți.

(2) Raportul se adoptă în Plenul Consiliului Concurenței și se comunică Președintelui României, Parlamentului României, precum și Guvernului României, urmând să fie dat și publicității.