(1) O copie a raportului va fi transmisă spre luare la cunoștință părților implicate care sunt supuse investigației, acordându-le acestora un termen de minimum 30 de zile în care să își formuleze observațiile. Persoanelor a căror audiere a fost admisă potrivit prevederilor art. 44 alin. (2) li se va trimite copia raportului numai la cerere și dacă Consiliul Concurenței apreciază că este util în interesul investigației.
(2) Președintele Consiliului Concurenței va permite părților în cauză consultarea dosarului și obținerea, în format electronic, de copii și/sau extrase ale actelor procedurii de investigație.
(3) Dreptul de acces la dosar nu se extinde asupra secretelor de afaceri, altor informații confidențiale și nici asupra documentelor interne ale Consiliului Concurenței, ale Comisiei Europene sau ale autorităților de concurență ale statelor membre ale Uniunii Europene. Dreptul de acces la dosar nu se extinde nici asupra corespondenței dintre Consiliul Concurenței și Comisia Europeană sau autoritățile de concurență ale statelor membre sau dintre acestea din urmă atunci când corespondența este inclusă în dosarul Consiliului Concurenței.
(4) Documentele, datele și informațiile confidențiale din dosarul cauzei sunt accesibile pentru consultare ori obținere de copii și/sau extrase doar prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, ce poate fi atacat numai odată cu decizia prin care se finalizează investigația, prin aceeași cerere de chemare în judecată.
(5) Nicio dispoziție din prezenta lege nu interzice dreptul Consiliului Concurenței de a dezvălui și utiliza informațiile necesare pentru a dovedi o încălcare a art. 5 și 6 din prezenta lege, precum și a art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(5^1) Partea care, în cadrul procedurilor de aplicare a legii desfășurate de Consiliul Concurenței, a obținut acces la informațiile din dosarul cauzei referitoare la cererile de clemență și la cele pentru recunoașterea săvârșirii faptei, le poate folosi doar în scopul exercitării dreptului său la apărare în cadrul unei acțiuni în fața instanței, atunci când aceste acțiuni se referă la:
a) repartizarea între participanții la cartel a cuantumului amenzii impuse în solidar acestora de către Consiliul Concurenței;
b) controlul judiciar al deciziei prin care Consiliul Concurenței a constatat o încălcare a art. 5 și 6 din prezenta lege sau a art. 101 sau 102 din TFUE .
(5^2) Următoarele categorii de informații obținute de către o parte în cadrul procedurii de aplicare a legii derulate de Consiliul Concurenței nu pot fi utilizate de către părțile implicate în cadrul unor acțiuni în fața instanței până când autoritatea de concurență nu și-a finalizat procedura de aplicare a legii cu privire la toate părțile investigate prin adoptarea unei decizii prin care a constatat o încălcare a prevederilor art. 101 sau 102 din TFUE , respectiv a art. 5 sau 6 din prezenta lege și a dispus încetarea încălcării, respectiv prin care părțile și-au asumat angajamente, sau a pus capăt procedurii în alt mod:
a) informații care au fost pregătite de alte persoane fizice sau juridice în mod specific în cadrul procedurilor derulate de către Consiliul Concurenței;
b) informații pe care Consiliul Concurenței le-a redactat și le-a transmis părților în cursul procedurilor sale; și
c) solicitările exprese ale întreprinderilor investigate formulate în vederea recunoașterii săvârșirii faptei în temeiul art. 57 alin. (3) care au fost retrase.
(6) În cazul unei proceduri de investigație având ca obiect o concentrare economică, dispozițiile prezentului articol referitoare la consultarea dosarului sunt aplicabile asociaților și directorilor executivi ai entităților participante la concentrare, în măsura în care aceștia justifică în cauză un interes legitim.
(7) Documentele, datele și informațiile confidențiale din dosarul Consiliului Concurenței pot fi solicitate, de regulă, o singură dată, după comunicarea raportului de investigație conform prevederilor alin. (1) . În lipsa unor elemente noi, nu pot fi formulate cereri succesive de acces la documente, date și informații confidențiale.
(8) Prevederile prezentului articol nu se aplică în situația raportului întocmit în cazul investigațiilor privind posibila încălcare, pe teritoriul României, a art. 5-7 din Regulamentul privind piețele digitale.