(1) Contractele colective de muncă nu vor fi înregistrate dacă:
a) părțile nu au depus dosarul în conformitate cu prevederile art. 110 alin. (2) ;
b) nu s-a făcut dovada invitării tuturor părților îndreptățite să participe la negocieri, conform art. 107 ;
c) nu sunt semnate de toți reprezentanții părților la negociere, mandatați în acest scop, conform art. 102 și 104 .
d) nu sunt îndeplinite dispozițiile prevăzute la art. 100 alin. (5¹) .
(2) La nivel de unitate, contractul colectiv de muncă va fi înregistrat fără semnătura tuturor participanților din partea angajaților/lucrătorilor, numai în cazul în care partea semnatară care reprezintă angajații/lucrătorii acoperă cel puțin 35% din totalul angajaților/lucrătorilor.
(3) Contractul colectiv de muncă poate fi înregistrat și fără semnătura organizațiilor sindicale care nu sunt reprezentative conform prevederilor art. 54 .
(4) La nivel de unitate, în cazul în care există două organizații sindicale care îndeplinesc simultan condițiile prevăzute la art. 54 , contractul colectiv de muncă poate fi înregistrat și numai cu semnătura organizației sindicale care reprezintă cel puțin 50% plus unu din angajații/lucrătorii unității, dacă cealaltă organizație sindicală care îndeplinește condițiile de reprezentativitate conform art. 54 refuză să semneze.
(5) În situația prevăzută la alin. (4) dovada îndeplinirii condiției de 50% plus unu din angajați/lucrători se poate face cu:
a) hotărârea judecătorească de constatare a reprezentativității în care se specifică numărul de membri ai sindicatului, de peste 50% plus unu din numărul angajaților/lucrătorilor;
b) lista cu semnăturile membrilor care totalizează peste 50% plus unu din numărul angajaților/lucrătorilor;
c) dovada cotizațiilor încasate de la peste 50% plus unu din numărul angajaților/lucrătorilor.