Legea dreptului de autor · 61 articole
(1) Drepturile conexe dreptului de autor nu aduc atingere drepturilor autorilor. Nicio dispoziție a prezentului titlu nu trebuie interpretată în sensul unei limitări a exercițiului dreptului de autor.
(2) Drepturile patrimoniale recunoscute în prezentul titlu pot fi cesionate, în tot sau în parte, în condițiile prevăzute la art. 40-44 , care se aplică prin analogie. Aceste drepturi pot să facă obiectul unei cesiuni exclusive sau neexclusive.
Sunt recunoscuți și protejați, ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, artiștii interpreți sau executanți, pentru propriile interpretări ori execuții, producătorii de înregistrări sonore și producătorii de înregistrări audiovizuale, pentru propriile înregistrări, organismele de radiodifuziune și de televiziune, pentru propriile emisiuni și servicii de programe, și editorii de publicații de presă, pentru propriile publicații de presă.
(1) Editorul unei publicații de presă are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice utilizarea online a propriilor publicații de presă de către prestatorii de servicii ai societății informaționale prin:
a) reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloc și sub orice formă, în totalitate sau în parte, precum și stocarea permanentă ori temporară a acestora pe dispozitive de orice natură și în orice formă;
b) punerea la dispoziția publicului, prin mijloace cu fir sau fără fir, prin internet, alte rețele de calculatoare sau prin orice alt procedeu similar, astfel încât acestea să poată fi accesate, în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public.
(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) nu se aplică în următoarele cazuri:
a) utilizarea publicațiilor de presă în scop privat sau necomercial de către utilizatori individuali;
b) introducerea de legături către pagini de internet, precum și în cazul raportării în publicațiile de presă a unor simple fapte;
c) utilizarea unor cuvinte individuale sau a unor extrase foarte scurte, de maximum 120 de caractere, dintr-o publicație de presă, în măsura în care nu afectează eficacitatea drepturilor prevăzute la alin. (1) sau nu conduce la înlocuirea publicației de presă sau la determinarea publicului să nu mai acceseze publicația de presă.
(3) Drepturile prevăzute la alin. (1) nu pot fi invocate:
a) împotriva autorilor sau altor titulari de drepturi ale căror opere sau alte obiecte protejate sunt încorporate într-o publicație de presă, drepturile acestora rămânând intacte, astfel încât aceștia să își poată exploata operele și alte obiecte protejate independent de publicația de presă în care sunt încorporate, în condițiile legii și ale înțelegerilor dintre părți;
b) pentru a interzice utilizarea de către alți utilizatori autorizați, atunci când dreptul de a încorpora o operă sau un alt obiect protejat într-o publicație de presă a fost acordat pe baza unei licențe neexclusive;
c) în cazul utilizării operelor sau a altor obiecte protejate a căror protecție a expirat.
(4) Prevederile art. 35-39 , art. 93 , 94 , art. 114-118 și art. 123 se aplică în mod corespunzător și titularilor de drepturi prevăzuți la alin. (1) .
(5) Drepturile prevăzute la alin. (1) expiră după doi ani de la data de 1 ianuarie a anului care urmează datei în care respectiva publicație de presă a fost publicată.
(6) Autorii operelor încorporate într-o publicație de presă au dreptul la o parte corespunzătoare din veniturile pe care le obțin editorii publicațiilor de presă în urma utilizării publicațiilor lor de presă de către prestatorii de servicii ai societății informaționale, ținându-se însă seama de principiul libertății contractuale și de cel al unui echilibru just între drepturile și interesele părților. Plata unei sume forfetare poate constitui o remunerare corespunzătoare.
(7) Prevederile alin. (6) nu se aplică în cazul editorilor publicațiilor de presă pentru drepturile dobândite în contextul relațiilor de muncă și drepturile cu privire la care au dobândit calitatea de titulari în condițiile art. 3 alin. (4) .
În cazul în care un autor și-a transferat un drept sau a acordat o licență unui editor de publicații de presă, transferul sau licența respectivă constituie temeiul juridic pentru ca editorul să fie îndreptățit la o parte din compensația pentru utilizarea operelor efectuate în temeiul unei excepții de la dreptul care face obiectul transferului sau al licenței ori în temeiul unei limitări a acestui drept.
În sensul prezentei legi, prin artiști interpreți sau executanți se înțelege: actorii, cântăreții, muzicienii, dansatorii și alte persoane care prezintă, cântă, dansează, recită, declamă, joacă, interpretează, regizează, dirijează ori execută în orice altă modalitate o operă literară sau artistică, un spectacol de orice fel, inclusiv folcloric, de varietăți, de circ ori de marionete.
Artistul interpret sau executant are următoarele drepturi morale:
a) dreptul de a pretinde recunoașterea paternității propriei interpretări sau execuții;
b) dreptul de a pretinde ca numele sau pseudonimul său să fie indicat ori comunicat la fiecare spectacol și la fiecare utilizare a înregistrării acestuia;
c) dreptul de a pretinde respectarea calității prestației sale și de a se opune oricărei deformări, falsificări sau altei modificări substanțiale a interpretării ori execuției sale sau oricărei încălcări a drepturilor sale, care ar prejudicia grav onoarea ori reputația sa.
(1) Drepturile prevăzute la art. 96 nu pot face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări.
(2) După moartea artistului interpret sau executant, exercițiul drepturilor morale prevăzute la art. 96 se transmite prin moștenire, potrivit legislației civile, pe durată nelimitată, iar exercițiul drepturilor patrimoniale prevăzute la art. 98 se transmite în aceleași condiții, pe durata prevăzută la art. 102 . Dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă care a administrat drepturile artistului interpret sau executant ori, după caz, organismului cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv. Remunerațiile colectate din utilizări se fac venit la fondul social cultural al organismului de gestiune colectivă care exercită aceste drepturi.
(1) Artistul interpret sau executant are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza ori de a interzice următoarele:
a) fixarea interpretării sau a execuției sale;
b) reproducerea interpretării sau a execuției fixate;
c) distribuirea interpretării sau a execuției fixate;
d) închirierea interpretării sau a execuției fixate;
e) împrumutul interpretării sau al execuției fixate;
f) importul în vederea comercializării pe piața internă a interpretării sau a execuției fixate;
g) radiodifuzarea și comunicarea publică ale interpretării sau ale execuției sale, cu excepția cazului în care interpretarea ori execuția a fost deja fixată sau radiodifuzată;
h) în situația specificată la lit. g) au dreptul numai la remunerație echitabilă;
i) punerea la dispoziția publicului a interpretării sau a execuției sale fixate, astfel încât să poată fi accesată, în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public;
j) retransmiterea prin cablu a interpretării sau a execuției fixate.
k) retransmisia interpretării sau a execuției fixate.
(2) În sensul prezentei legi, se consideră fixare încorporarea sunetelor, imaginilor ori a sunetelor și imaginilor sau a reprezentării digitale a acestora pe suport care permite perceperea, reproducerea ori comunicarea publică a lor, cu ajutorul unui dispozitiv.
(3) Remunerația echitabilă prevăzută la alin. (1) lit. g) se stabilește și se colectează conform procedurii prevăzute la art. 163-165 și 168 .
(4) Definițiile prevăzute la art. 14-18 , art. 20 alin. (1) , art. 21 și 22 se aplică în mod corespunzător și drepturilor prevăzute la alin. (1) .
(1) În sensul prezentei legi, execuția sau interpretarea unei opere este colectivă, în cazul în care interpretările ori execuțiile individuale formează un tot, fără a fi posibil, dată fiind natura interpretării sau execuției, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre artiștii participanți asupra ansamblului interpretării sau execuției.
(2) În vederea exercitării drepturilor exclusive privind autorizarea prevăzută la art. 98 , artiștii interpreți sau executanți care participa, în mod colectiv, la aceeași interpretare ori execuție, cum ar fi membrii unui grup muzical, ai unui cor, ai unei orchestre, ai unui corp de balet sau ai unei trupe teatrale, trebuie să mandateze, în scris, dintre ei, un reprezentant, cu acordul majorității membrilor.
(3) Sunt exceptați de la prevederile alin. (2) regizorul, dirijorul și soliștii.
În cazul unei interpretări sau execuții efectuate de un artist, în cadrul unui contract individual de muncă, drepturile patrimoniale prevăzute la art. 98 , care sunt transmise angajatorului, trebuie să fie expres prevăzute în contractul individual de muncă.
În lipsa unei clauze contrare, artistul interpret sau executant, care a participat la realizarea unei opere audiovizuale, a unei înregistrări audiovizuale ori a unei înregistrări sonore, se prezumă că cedează producătorului acesteia, în schimbul unei remunerații echitabile, dreptul exclusiv de utilizare a prestației sale astfel fixate, prin reproducere, distribuire, import, închiriere și împrumut.
(1) Durata de protecție a drepturilor patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți este de 50 de ani de la data interpretării sau executării, cu următoarele excepții:
a) în cazul în care fixarea executării, altfel decât pe o fonogramă, face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări legale către public în decursul acestui termen, drepturile încetează la 50 de ani de la prima publicare sau de la prima comunicare către public, în funcție de care dintre aceste date este prima;
b) în cazul în care fixarea executării pe o fonogramă face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări legale către public în decursul acestui termen, drepturile încetează la 70 de ani de la prima astfel de publicare sau de la prima astfel de comunicare către public, în funcție de care dintre aceste date este prima.
(2) Durata prevăzută la alin. (1) se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor faptului generator de drepturi.
(1) În cazul în care, la 50 de ani de la publicarea legală a fonogramei sau, în lipsa unei astfel de publicări, la 50 de ani de la comunicarea legală a acesteia către public, producătorul fonogramei nu oferă copii ale fonogramei spre vânzare într-o cantitate suficientă sau nu pune fonograma la dispoziția publicului, prin cablu sau fără cablu, în așa fel încât membrii publicului să aibă acces individual din locul și momentul alese, artistul interpret sau executant poate rezilia contractul prin care a cesionat unui producător de fonograme drepturile asupra fixării executării sale, denumit în continuare contract de cesiune.
(2) Dreptul de reziliere a contractului de cesiune poate fi exercitat cu condiția ca producătorul, în termen de un an de la notificarea de către artistul interpret sau executant a intenției sale de a rezilia contractul de cesiune în temeiul alin. (1) , să nu desfășoare cele două activități de exploatare prevăzute la alin. (1) .
(3) Dreptul de reziliere nu poate face obiectul unei renunțări din partea artistului interpret sau executant.
(4) În cazul în care pe fonogramă sunt înregistrate interpretările mai multor artiști interpreți sau executanți, aceștia își pot rezilia contractele de cesiune în conformitate cu legislația națională aplicabilă. În cazul în care contractul de cesiune se reziliază în temeiul prezentului articol, drepturile producătorului de fonograme asupra fonogramei încetează.
(5) În cazul în care contractul de cesiune prevede dreptul artistului interpret sau executant la o remunerație unică, acesta are dreptul de a primi de la producătorul de fonograme o remunerație suplimentară anuală pentru fiecare an întreg imediat următor celui de-al 50-lea an de la publicarea legală a fonogramei sau, în lipsa unei astfel de publicări, celui deal 50lea an de la comunicarea legală a acesteia către public.
(6) Dreptul de a obține o remunerație anuală suplimentară nu poate face obiectul unei renunțări din partea artistului interpret sau executant.
(7) Suma totală pe care producătorul de fonograme trebuie să o aloce pentru plata remunerației suplimentare anuale prevăzute la alin. (5) corespunde unui procent de 20% din veniturile pe care producătorul de fonograme le-a obținut în cursul anului anterior celui pentru care se plătește remunerația, din reproducerea, distribuirea și punerea la dispoziție a fonogramelor respective, după cel de-al 50-lea an de la publicarea legală a fonogramei sau, în lipsa unei astfel de publicări, după cel de-al 50-lea an de la comunicarea legală a acesteia către public.
(8) Producătorii de fonograme trebuie să furnizeze, la cerere, artiștilor interpreți sau executanți care sunt îndreptățiți la plata remunerației suplimentare anuale orice informație necesară pentru asigurarea plății respectivei remunerații.
(9) Dreptul de a obține remunerația suplimentară anuală, astfel cum este prevăzut la alin. (5) , este gestionat de organismele de gestiune colectivă.
(10) În cazul în care un artist interpret sau executant are dreptul la o remunerație plătită treptat, nici plățile în avans, nici reducerile definite în contract nu se deduc din plățile efectuate către artist după cel de-al 50-lea an de la publicarea legală a fonogramei sau, în lipsa unei astfel de publicări, după cel de-al 50-lea an de la comunicarea legală către public a acesteia.
(1) Se consideră înregistrare sonoră sau fonogramă, în sensul prezentei legi, fixarea sunetelor provenite dintr-o interpretare ori execuție sau a altor sunete ori a reprezentării digitale ale acestor sunete, alta decât sub forma unei fixări incorporate într-o operă cinematografică sau în altă operă audiovizuală.
(2) Producătorul de înregistrări sonore este persoana fizică sau juridică ce are inițiativa și își asumă responsabilitatea organizării și finanțarea realizării primei fixări a sunetelor, fie că acestea constituie sau nu o operă în sensul prezentei legi.
În cazul reproducerii și distribuirii înregistrărilor sonore, producătorul este în drept să înscrie pe suporturile acestora, inclusiv pe coperte, cutii și alte suporturi materiale de ambalare, pe lângă mențiunile privind autorul și artistul interpret sau executant, titlurile operelor, anul primei publicări, marca de comerț, precum și numele ori denumirea producătorului.
(1) În condițiile prevăzute la art. 93 alin. (1) , producătorul de înregistrări sonore are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele:
a) reproducerea prin orice mijloc și sub orice formă a propriilor înregistrări sonore;
b) distribuirea propriilor înregistrări sonore;
c) închirierea propriilor înregistrări sonore;
d) împrumutul propriilor înregistrări sonore;
e) importul, în vederea comercializării pe piața internă, a copiilor legal realizate ale propriilor înregistrări sonore;
f) radiodifuzarea și comunicarea publică a propriilor înregistrări sonore, cu excepția celor publicate în scop comercial, caz în care are dreptul doar la remunerație echitabilă;
g) punerea la dispoziția publicului a propriilor înregistrări sonore, astfel încât să poată fi accesate, în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public;
h) retransmiterea prin cablu a propriilor înregistrări sonore.
i) retransmisia propriilor înregistrări sonore.
(2) Definițiile de la art. 14-18 , art. 20 alin. (1) , art. 21 și 22 se aplică, prin analogie, și drepturilor prevăzute la alin. (1) .
(3) Producătorul de înregistrări sonore are dreptul de a împiedica importul de copii ale propriilor înregistrări sonore realizate fără autorizarea sa.
(4) Dispozițiile alin. (1) lit. e) nu se aplică atunci când importul este făcut de o persoana fizică, fără scopuri comerciale, în bagajul personal legal admis.
(1) Durata de protecție a drepturilor patrimoniale ale producătorilor de fonograme este de 50 de ani de la data primei fixări. Cu toate acestea, dacă în decursul acestei perioade fonograma face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări publice legale, durata de protecție a drepturilor este de 70 de ani de la data la care a avut loc prima dintre acestea.
(2) Durata prevăzută la alin. (1) se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor faptului generator de drepturi.
(1) Se consideră înregistrare audiovizuală sau videogramă, în sensul prezentei legi, orice fixare a unei opere audiovizuale sau a unor secvențe de imagini în mișcare, însoțite sau nu de sunet, oricare ar fi metoda și suportul utilizate pentru această fixare.
(2) Producătorul unei înregistrări audiovizuale este persoana fizică sau juridică ce are inițiativa și își asumă responsabilitatea organizării și realizării primei fixări a unei opere audiovizuale sau a unor secvențe de imagini în mișcare, însoțite ori nu de sunet și, în această calitate, furnizează mijloacele tehnice și financiare necesare.
În cazul reproducerii și distribuirii propriilor înregistrări audiovizuale, producătorul este în drept să înscrie pe suporturile acestora, inclusiv pe coperte, cutii și alte suporturi materiale de ambalare, numele ori denumirea producătorului, pe lângă mențiunile privind autorul și artistul interpret sau executant, titlurile operelor, anul primei publicări, marca de comerț, precum și numele ori denumirea producătorului.
(1) Producătorul unei înregistrări audiovizuale are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele:
a) reproducerea prin orice mijloc și sub orice formă a propriilor înregistrări audiovizuale;
b) distribuirea originalului sau a copiilor propriilor înregistrări audiovizuale;
c) închirierea propriilor înregistrări audiovizuale;
d) împrumutul propriilor înregistrări audiovizuale;
e) importul, în vederea comercializării pe piața internă, a propriilor înregistrări audiovizuale;
f) radiodifuzarea și comunicarea publică a propriilor înregistrări audiovizuale;
g) punerea la dispoziția publicului a propriilor înregistrări audiovizuale, astfel încât să poată fi accesate, în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public;
h) retransmiterea prin cablu a propriilor înregistrări audiovizuale.
i) retransmisia propriilor înregistrări audiovizuale.
(2) Definițiile de la art. 14-18 , art. 20 alin. (1) , art. 21 și 22 se aplică, prin analogie, și drepturilor prevăzute la alin. (1) .
(1) Durata drepturilor patrimoniale ale producătorilor de înregistrări audiovizuale este de 50 de ani de la data primei fixări. Totuși, dacă înregistrarea în decursul acestei perioade face obiectul unei publicări sau al unei comunicări publice licite, durata drepturilor este de 50 de ani de la data la care a avut loc pentru prima oară oricare dintre acestea.
(2) Durata prevăzută la alin. (1) se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor faptului generator de drepturi.
(1) Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiștii interpreți sau executanți și producătorii de fonograme au dreptul la o remunerație unică echitabilă.
(2) Cuantumul acestei remunerații se stabilește prin metodologii, conform procedurii prevăzute la art. 163-165 .
(3) Colectarea remunerației unice se efectuează în condițiile prevăzute la art. 168 .
(4) Organismele de gestiune colectivă beneficiare stabilesc, printrun protocol, care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, proporția repartizării remunerației între cele două categorii de beneficiari. În cazul în care beneficiarii nu depun protocolul la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a metodologiilor, remunerația se împarte, în mod egal, între cele două categorii de beneficiari.
(5) În sensul prezentei legi, o fonogramă se consideră publicată în scop comercial atunci când este pusă la dispoziția publicului prin vânzare sau prin mijloace cu fir sau fără fir, în așa fel încât oricine să poată avea acces la ea în locul și la momentul ales în mod individual.
Dreptul de distribuire se epuizează o dată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori a copiilor unei înregistrări sonore sau audiovizuale pe piața internă, de către titularul de drepturi ori cu consimțământul acestuia.
(1) Autorii operelor susceptibile de a fi reproduse prin înregistrări sonore sau audiovizuale pe orice tip de suport, precum și cei ai operelor susceptibile de a fi reproduse pe hârtie, direct ori indirect, în condițiile prevăzute la art. 36 alin. (1) , au dreptul, împreună cu editorii, producătorii și cu artiștii interpreți sau executanți, după caz, la o remunerație compensatorie pentru copia privată, conform art. 36 alin. (2) . Dreptul la remunerația compensatorie pentru copia privată nu poate face obiectul unei renunțări din partea beneficiarilor.
(2) Remunerația compensatorie pentru copia privată se plătește de fabricanții și/sau importatorii de suporturi de aparate, prevăzute la art. 36 alin. (2) , indiferent dacă procedeul folosit este unul analogic sau digital.
(3) Importatorii și fabricanții de suporturi și aparate, prevăzute la art. 36 alin. (2) , sunt obligați să se înscrie la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în Registrul Național al Copiei Private, și pot desfășura activitățile respective de import sau de producție numai după obținerea de la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a certificatului de înregistrare. Acest certificat se eliberează de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pe baza dovezilor privind obiectul de activitate declarat legal și a Certificatului unic de înregistrare la registrul comerțului, în termen de 5 zile de la depunerea acestora.
(4) Lista suporturilor și a aparatelor pentru care se datorează remunerația compensatorie pentru copia privată, precum și cuantumul acestei remunerații se negociază din 3 în 3 ani, dacă una dintre părți o cere, în cadrul unor comisii constituite din:
a) câte un reprezentant al principalelor organisme de gestiune colectivă, care funcționează pentru câte o categorie de drepturi, pe de o parte;
b) câte un reprezentant al principalelor structuri asociative mandatate de fabricanții și importatorii de suporturi și aparate, numit de respectivele structuri asociative, și câte un reprezentant al primilor 3 fabricanți și importatori majori de suporturi și aparate, stabiliți pe baza cifrei de afaceri și a cotei de piață din domeniul respectiv, cu condiția ca acestea să fie declarate în acest scop la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor pe propria răspundere, pe de altă parte.
(5) În vederea inițierii negocierilor potrivit procedurilor prevăzute la art. 163 alin. (2)-(5) , organismele de gestiune colectivă sau structurile asociative ale fabricanților și importatorilor de suporturi și aparate vor depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor o cerere conținând lista suporturilor și aparatelor, cerere ce va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, precum și cuantumurile remunerațiilor ce urmează să fie negociate. Lista se elaborează în mod distinct pentru aparatele și suporturile din domeniul sonor și audiovizual și pentru aparatele și suporturile din domeniul grafic și se negociază în două comisii.
(6) Remunerațiile sunt procentuale și se calculează la valoarea în vamă, în cazul importatorilor, și, respectiv, la valoarea fără TVA, cu ocazia punerii în circulație a produselor de către producători, și se plătește în luna următoare importului sau datei de facturare.
(7) Remunerațiile negociate de părți sunt procentuale și sunt datorate pentru aparatele și suporturile prevăzute la art. 36 alin. (2) , inclusiv pentru coli de hârtie pentru copiator format A4 și suporturi digitale.
(8) Remunerația compensatorie pentru copia privată reprezintă o cotă procentuală din valoarea specificată la alin. (6) , după cum urmează:
a) coli de hârtie pentru copiator, format A4: 0,1%;
b) alte suporturi: 3%;
c) pentru aparate: 0,5%.
(9) Negocierile pentru stabilirea listei aparatelor și suporturilor pentru care se datorează remunerația compensatorie se convoacă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a cererii de negociere.
Remunerația compensatorie pentru copia privată se colectează de către un organism de gestiune colector unic pentru operele reproduse după înregistrări sonore și audiovizuale și de către un alt organism de gestiune colector unic pentru operele reproduse de pe hârtie, în condițiile prevăzute la art. 168 alin. (6)-(8) . Cele două organisme de gestiune colectivă, cu atribuții de colector unic, sunt desemnate prin obținerea votului majorității organismelor de gestiune colectivă beneficiare, la prima convocare, sau prin obținerea celui mai mare număr de voturi la o a doua convocare, indiferent de numărul celor prezenți. Organismele de gestiune colectivă desemnate prin vot vor depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor procesul-verbal prin care au fost desemnate. În termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor va numi colectorul unic prin decizie a directorului general, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(1) Remunerația compensatorie pentru copia privată încasată de organismele de gestiune colectoare unice se repartizează beneficiarilor, astfel:
a) în cazul suporturilor și aparatelor pentru copii înregistrate sonor, prin procedeu analogic, 40% din remunerație revine, în părți negociabile, autorilor și editorilor operelor înregistrate, 30% revine artiștilor interpreți sau executanți, iar restul de 30% revine producătorilor de înregistrări sonore;
b) în cazul suporturilor și aparatelor pentru copii înregistrate audiovizual, prin procedeu analogic, remunerația se împarte în mod egal între următoarele categorii: autori, artiști interpreți sau executanți și producători;
c) în cazul copiilor înregistrate prin procedeu analogic, pe hârtie, remunerația se împarte în mod egal între autori, editori și editorii publicațiilor de presă.
(2) În cazul copiilor înregistrate prin procedeu digital, pe orice tip de suport, remunerația se împarte în mod egal între autori și editori, artiști interpreți sau executanți, producători și editorii de publicații de presă.
Remunerația compensatorie pentru copia privată nu se plătește în cazul în care suporturile audio, video sau digitale neînregistrate, fabricate în țară sau importate, se comercializează angro către producătorii de înregistrări sonore și audiovizuale sau către organismele de radiodifuziune și televiziune, pentru propriile emisiuni.
Dispozițiile art. 114 nu se aplică importului de suporturi și aparate ce permit realizarea de copii, efectuat fără scop comercial, în bagajul personal legal admis.
(1) În cazul în care un autor sau un artist interpret sau executant a transferat ori a cedat dreptul său de închiriere sau împrumut, în ceea ce privește o fonogramă ori o videograma, unui producător de fonograme sau de înregistrări audiovizuale, acesta păstrează dreptul de a obține o remunerație echitabilă.
(2) Dreptul de a obține o remunerație echitabilă pentru închiriere nu poate face obiectul unei renunțări din partea autorilor sau artiștilor interpreți ori executanți, în calitate de beneficiari.
(3) Autorii și artiștii interpreți sau executanți vor primi remunerațiile cuvenite fie direct de la producători, conform contractelor încheiate cu aceștia, fie de la utilizatori, numai prin organismele de gestiune colectivă, conform contractelor dintre beneficiarii remunerației și producători.
Dispozițiile privind limitele exercitării drepturilor prevăzute la art. 35-39 se aplică în mod corespunzător și titularilor de drepturi conexe dreptului de autor.
În cazul în care titularii de drepturi beneficiază, prin efectul legii, de o remunerație obligatorie, aceștia nu se pot opune utilizărilor care o generează.
(1) Este considerată operă orfană acea operă sau fonogramă, prevăzută la art. 7 , 8 și art. 104 alin. (1) , în cazul în care niciun titular al drepturilor de autor asupra operei sau fonogramei nu este identificat sau, chiar dacă unul sau mai mulți dintre titulari sunt identificați, niciunul nu este localizat, în pofida efectuării și înregistrării unei căutări diligente a titularilor drepturilor de autor.
(2) Statutul de operă orfană se aplică următoarelor categorii de opere și fonograme care sunt protejate prin drepturi de autor și care au fost publicate pentru prima dată într-un stat membru sau, în absența publicării, care au fost difuzate pentru prima dată într-un stat membru:
a) operelor sub formă de cărți, jurnale, ziare, reviste sau alte scrieri care se găsesc în colecțiile bibliotecilor, instituțiilor de învățământ sau muzeelor accesibile publicului, precum și în colecțiile arhivelor sau ale instituțiilor patrimoniului cinematografic sau sonor;
b) operelor cinematografice, audiovizuale și fonogramelor aflate în colecțiile bibliotecilor, ale instituțiilor de învățământ sau ale muzeelor accesibile publicului, precum și în colecțiile arhivelor sau ale instituțiilor patrimoniului cinematografic sau sonor;
c) operelor cinematografice și audiovizuale și fonogramelor produse de organismele publice de radiodifuziune și de televiziune până la 31 decembrie 2002 inclusiv și aflate în arhivele acestora;
d) operelor și fonogramelor prevăzute la lit. a)-c) , care nu au fost niciodată publicate sau difuzate, dar care au fost puse la dispoziția publicului de către instituțiile prevăzute la art. 123 alin. (1) , cu consimțământul titularilor drepturilor de autor, numai dacă este rezonabil să se presupună că titularii drepturilor de autor nu s-ar opune utilizărilor prevăzute la art. 123 ;
e) operelor și altor obiecte protejate care sunt integrate sau încorporate în operele ori fonogramele prevăzute la lit. a)-d) sau care constituie parte integrantă a operelor sau fonogramelor respective.
(3) În situația în care titularul dreptului de autor este identificat ori localizat ulterior, opera sau fonograma respectivă își încetează statutul de operă orfană.
(4) Atunci când o operă sau o fonogramă are mai mulți titulari de drepturi de autor și nu toți sunt identificați sau, chiar dacă sunt identificați, nu sunt localizați în urma unei căutări diligente și nu sunt înregistrați în conformitate cu prevederile art. 125 , opera sau fonograma poate fi utilizată în conformitate cu prevederile art. 14 și 20 , cu condiția ca aceia dintre titularii de drepturi care au fost identificați și localizați să fi autorizat, în legătură cu drepturile pe care le dețin, instituțiile prevăzute la art. 123 alin. (1) să efectueze reproducerea și să o pună la dispoziția publicului.
(5) Prevederile alin. (1) nu aduc atingere drepturilor asupra operei sau fonogramei ai cărei titulari au fost identificați și localizați.
(6) Dispozițiile privind operele orfane nu se aplică în privința operelor anonime sau sub pseudonim.
(1) Utilizarea operelor sau fonogramelor orfane de către biblioteci, instituții de învățământ și muzee accesibile publicului, precum și de către arhive, de către instituții ale patrimoniului cinematografic sau fonografic și de către organismele publice de radiodifuziune și de televiziune, pentru a realiza obiective legate de misiunile lor de interes public, se poate realiza prin:
a) punere la dispoziția publicului, în sensul art. 20 ;
b) reproducere, în sensul art. 14 , în vederea digitizării, punerii la dispoziție, indexării, catalogării, conservării sau restaurării.
(2) Instituțiile prevăzute la alin. (1) pot utiliza o operă orfană numai în scopul realizării obiectivelor legate de misiunile lor de interes public, în special conservarea operelor și fonogramelor aflate în colecțiile lor, restaurarea acestora și furnizarea de acces în scop cultural și educațional la acestea. Aceste organisme pot obține venituri din utilizarea operelor orfane în scopul exclusiv de acoperire a costurilor legate de digitizarea și de punerea acestora la dispoziția publicului.
(3) Instituțiile prevăzute la alin. (1) au obligația de a preciza numele autorilor identificați și ale altor titulari ai drepturilor de autor în toate utilizările unei opere orfane.
(4) Dispozițiile prezentei legi nu aduc atingere libertății contractuale a instituțiilor prevăzute la alin. (1) în ceea ce privește exercitarea misiunilor lor de interes public, îndeosebi în ceea ce privește acordurile de parteneriat public-privat.
(5) Titularii drepturilor de autor care pun capăt statutului de operă orfană al operelor sau fonogramelor lor beneficiază de o compensație echitabilă pentru utilizarea de către instituțiile prevăzute la alin. (1) a acestor opere sau fonograme, în condițiile legii.
(6) Compensația echitabilă, prevăzută la alin. (5) , se stabilește în funcție de numărul de copii/reproduceri realizate după opera sau fonograma respectivă.
(1) În scopul stabilirii statutului de operă orfană, instituțiile prevăzute la art. 123 alin. (1) se asigură că pentru fiecare operă individuală sau fonogramă se efectuează o căutare diligentă și de bună-credință, prin consultarea surselor corespunzătoare pentru fiecare categorie de opere sau fonograme în cauză.
(2) Căutarea diligentă se efectuează obligatoriu înaintea utilizării operei sau fonogramei.
(3) Dacă există indicii că s-ar putea găsi informații relevante cu privire la titularii drepturilor de autor în alte țări, se consultă, de asemenea, sursele de informații disponibile din țările respective.
(4) Sursele prevăzute la alin. (1) vor fi stabilite, prin decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în urma consultării cu titularii de drepturi de autor și cu utilizatorii, pentru fiecare categorie de opere sau de fonograme.
(5) În cazul cărților publicate, sursele includ următoarele:
a) depozitul legal, cataloagele din biblioteci, fișierele de autoritate deținute de biblioteci și de alte instituții;
b) asociațiile editorilor și autorilor din țara respectivă;
c) bazele de date și registrele existente, WATCH (Writers Artists and their Copyright Holders - scriitori, artiști și deținătorii de drepturi de autor ai acestora), ISBN (International Standard Book Number - numărul internațional standard pentru cărți) și bazele de date cu cărțile tipărite;
d) bazele de date ale organismelor de gestiune colectivă relevante, în special ale organismelor de reprezentare a drepturilor de reproducere;
e) surse care integrează baze de date și registre multiple, inclusiv VIAF (Virtual International Authority Files - Dosare Virtuale Internaționale de Autoritate) și ARROW (Accesible Registries of Rights Information and Orphan Works - registre accesibile ale informațiilor privind drepturile de autor și ale operelor orfane).
(6) În cazul ziarelor, revistelor, jurnalelor și periodicelor, sursele includ următoarele:
a) ISSN (International Standard Serial Number - numărul internațional standard pentru publicații seriale), pentru publicațiile seriale;
b) indexuri și cataloage aparținând fondurilor și colecțiilor bibliotecilor;
c) depozitul legal;
d) asociații ale editorilor, ale autorilor și ale jurnaliștilor din țara respectivă;
e) bazele de date ale organismelor de gestiune relevante, inclusiv ale organismelor de reprezentare a drepturilor de reproducere.
(7) În cazul operelor vizuale, și anume cele din categoriile artelor plastice, fotografiei, ilustrațiilor, designului și arhitecturii, precum și în cazul schițelor acestor opere și ale altor astfel de opere care figurează în cărți, jurnale, ziare și reviste, sau în cazul altor opere, sursele includ următoarele:
a) sursele prevăzute la alin. (5) și (6) ;
b) bazele de date ale organismelor de gestiune colectivă relevante, în special în cazul artelor vizuale, inclusiv organismele de reprezentare a drepturilor de reproducere;
c) bazele de date ale agențiilor de imagini, dacă este cazul.
(8) În cazul operelor audiovizuale și al fonogramelor, sursele includ următoarele:
a) depozitul legal;
b) asociații ale producătorilor din țara respectivă;
c) bazele de date ale instituțiilor patrimoniului cinematografic sau sonor, după caz, și ale bibliotecilor naționale;
d) bazele de date cu standarde și identificatori pertinenți, cum ar fi ISAN (International Standard Audiovisual Number - Numărul Internațional Standard pentru Opere Audiovizuale) pentru materialul audiovizual, ISWC (International Standard Music Work Code - numărul internațional standard pentru opere muzicale) pentru opere muzicale și ISRC (International Standard Recording Code - numărul internațional standard pentru înregistrări) pentru fonograme;
e) bazele de date ale organismelor de gestiune colectivă relevante, în special în cazul autorilor, artiștilor interpreți sau executanți, producătorilor de fonograme și producătorilor din domeniul audiovizual;
f) genericul și alte informații care figurează pe ambalajul operelor;
g) baze de date ale unor asociații relevante care reprezintă o categorie specifică de titulari de drepturi.
(9) Căutarea diligentă se efectuează în statul membru în care opera a fost publicată pentru prima dată sau, în absența publicării, în statul membru în care opera a fost radiodifuzată pentru prima dată, cu excepția operelor cinematografice sau audiovizuale al căror producător își are sediul sau reședința obișnuită într-un stat membru, caz în care căutarea diligentă se desfășoară în statul membru în care producătorul își are sediul sau reședința obișnuită. În acest caz, căutarea diligentă se efectuează în statul membru în care se află organismul care a pus la dispoziția publicului opera sau fonograma, cu consimțământul titularului drepturilor de autor.
(10) Instituțiile prevăzute la art. 123 alin. (1) păstrează evidența căutării lor diligente și furnizează următoarele informații autorității naționale competente, respectiv Oficiului Român pentru Drepturile de Autor:
a) rezultatele căutărilor diligente pe care le-au efectuat și care au condus la concluzia că o operă sau o fonogramă este considerată operă orfană;
b) utilizarea operelor orfane;
c) orice schimbare privind statutul de operă orfană;
d) datele de contact.
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor adoptă măsurile necesare pentru ca informațiile prevăzute la art. 124 alin. (10) , primite din partea instituțiilor prevăzute la art. 123 alin. (1) , să fie comunicate Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne, pentru a fi înregistrate în baza de date online unică, accesibilă publicului, creată și administrată de către acesta, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 386/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 aprilie 2012 privind atribuirea către Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) a unor sarcini legate de asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv reunirea reprezentanților sectorului public și privat în cadrul Observatorului European al Încălcărilor Drepturilor de Proprietate Intelectuală.
(1) În cazul în care o operă sau o fonogramă este considerată operă orfană într-un alt stat membru al Uniunii Europene, conform art. 122 , atunci este considerată orfană și pe teritoriul României și poate fi utilizată și accesată în conformitate cu prezenta lege.
(2) Această prevedere se aplică și operelor și fonogramelor prevăzute la art. 122 alin. (4) , în măsura în care este vorba despre drepturile titularilor de drepturi de autor neidentificați sau nelocalizați.
Nicio dispoziție a prezentei legi, privitoare la operele orfane, nu aduce atingere dispozițiilor privind brevetele, mărcile înregistrate, desenele și modelele industriale, modelele de utilitate, topografia semiconductoarelor, caracterele tipografice, accesul condiționat, accesul serviciilor de radiodifuziune sau televiziune la transmisia prin cablu, protecția tezaurelor naționale, cerințele privind depozitele legale, practicile restrictive și concurența neloială, secretele comerciale, securitatea, confidențialitatea, protecția datelor și respectarea vieții private, accesul la documente publice, dreptul contractual, libertatea presei și libertatea de exprimare în mijloacele de informare în masă.
Titularul drepturilor de autor asupra unei opere sau fonograme considerate a fi operă orfană are, în orice moment, posibilitatea de a pune capăt statutului de operă orfană.
(1) Se consideră că furnizorul de servicii online de partajare de conținut realizează un act de comunicare publică sau un act de punere la dispoziția publicului atunci când acordă publicului acces la opere protejate prin drept de autor sau la alte obiecte protejate încărcate de către utilizatorii săi.
(2) Un furnizor de servicii online de partajare de conținut trebuie să obțină o autorizație din partea autorilor, artiștilor interpreți sau executanți, producătorilor de fonograme și videograme, precum și din partea organismelor de radiodifuziune și televiziune și/sau editorilor publicațiilor de presă, de exemplu prin încheierea unui contract de licență, pentru a comunica public sau a pune la dispoziția publicului operele sau alte obiecte protejate.
(3) Autorizația prevăzută la alin. (2) acoperă și actele de comunicare publică sau de punere la dispoziția publicului realizate de utilizatorii serviciilor online de partajare de conținut, atunci când aceștia nu acționează în exercitarea unei activități comerciale sau activitatea lor nu generează venituri semnificative în ceea ce privește actele relevante care fac obiectul autorizației acordate furnizorului de servicii online.
(4) Prin derogare de la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, republicată, cu modificările ulterioare, atunci când un furnizor de servicii online de partajare de conținut efectuează un act de comunicare publică sau un act de punere la dispoziția publicului în condițiile prevăzute în prezenta lege, exonerarea de răspundere nu se aplică.
(5) Mecanismul de exonerare de răspundere prevăzut la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, republicată , cu modificările ulterioare, precum și cel prevăzut la art. 128^2 nu se aplică furnizorilor de servicii care practică sau facilitează pirateria în materia dreptului de autor și drepturilor conexe.
(1) Furnizorii de servicii online de partajare de conținut au obligația de a obține autorizațiile necesare, iar în cazul în care nu au obținut aceste autorizații aceștia răspund pentru actele de comunicare publică neautorizate, inclusiv pentru punerea la dispoziția publicului a operelor protejate prin drepturi de autor sau a altor obiecte protejate, cu excepția cazului în care furnizorii de servicii demonstrează că au îndeplinit cumulativ următoarele:
a) au depus cele mai bune eforturi pentru a obține o autorizație;
b) au depus, în conformitate cu standarde ridicate de diligență profesională din domeniu, cele mai bune eforturi pentru a asigura indisponibilitatea operelor și a altor obiecte protejate specifice în privința cărora titularii de drepturi au oferit prestatorilor de servicii informații relevante și necesare;
c) au acționat cu promptitudine și eficiență, la primirea unei notificări motivate suficient din partea titularilor de drepturi, pentru a bloca accesul la operele sau alte obiecte protejate notificate sau pentru a le elimina de pe site-urile lor, și au depus cele mai bune eforturi pentru a preveni viitoare încărcări ale acestora în conformitate cu lit. b) .
(2) Pentru a stabili dacă furnizorul de servicii respectă obligațiile care îi revin potrivit alin. (1) , se aplică principiul proporționalității și se iau în considerare următoarele elemente:
a) tipul, audiența și dimensiunea serviciului și categoria de opere sau alte obiecte protejate încărcate de utilizatorii serviciului;
b) disponibilitatea unor mijloace adecvate și eficiente și costurile acestora pentru prestatorii de servicii.
(3) În cazul furnizorilor care au pus la dispoziția publicului din Uniunea Europeană propriile servicii de mai puțin de trei ani și care au o cifră de afaceri anuală mai mică de 10 milioane euro, calculată în conformitate cu Recomandarea Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (2003/361/CE), condițiile în cadrul regimului de răspundere prevăzut la alin. (1) se limitează la respectarea cumulativă a următoarelor:
a) au depus cele mai bune eforturi pentru a obține o autorizație;
b) au acționat cu promptitudine și eficiență, la primirea unei notificări suficient motivate, pentru a bloca accesul la opere și alte obiecte protejate sau pentru a le elimina de pe site-ul lor.
(4) În cazul furnizorilor de servicii prevăzuți la alin. (3) , dacă numărul mediu lunar de vizitatori unici a depășit 5 milioane, calculat în cursul anului calendaristic precedent, aceștia trebuie să demonstreze, pe lângă îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3) , faptul că au depus cele mai bune eforturi pentru a preveni noi încărcări ale operelor și altor obiecte protejate notificate în privința cărora titularii de drepturi au furnizat informații relevante și necesare.
(5) Cooperarea dintre furnizorii de servicii online de partajare de conținut și titularii de drepturi nu trebuie să conducă la împiedicarea disponibilității operelor sau a altor obiecte protejate încărcate de utilizatori, care nu încalcă dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv în cazul în care astfel de opere sau alte obiecte protejate fac obiectul unei excepții sau limitări.
(6) Utilizatorii se pot baza pe oricare dintre următoarele excepții sau limitări existente atunci când încarcă și pun la dispoziție conținuturi generate de utilizatori în cadrul serviciilor online de partajare de conținut:
a) citate, critici, recenzii;
b) utilizarea în scopuri de caricatură, parodiere sau pastișe.
(7) Cooperarea prevăzută la alin. (5) nu trebuie să conducă la nicio obligație generală de supraveghere.
(8) Furnizorii de servicii online de partajare de conținut prezintă titularilor de drepturi, la cererea acestora, cu respectarea legislației privind secretul comercial, informații adecvate privind funcționarea instrumentelor și tehnologiilor utilizate de către aceștia în ceea ce privește cooperarea menționată la alin. (1) și, în cazul în care se încheie contracte de licență între furnizorii de servicii și titularii de drepturi, informații cu privire la utilizarea conținutului care face obiectul contractelor.
(1) Furnizorii de servicii online de partajare de conținut au obligația să instituie un mecanism eficace și rapid de soluționare a disputelor care să fie disponibil pentru utilizatorii serviciilor acestora în caz de litigii privind:
a) blocarea accesului la opere sau la alte obiecte protejate încărcate de utilizatori;
b) eliminarea de către furnizorii de servicii online de partajare de conținut a operelor sau obiectelor protejate încărcate de utilizatori;
c) blocarea accesului la opere sau la alte obiecte protejate încărcate de aceștia sau care au fost eliminate de către furnizorii respectivi.
(2) Atunci când titularii de drepturi solicită blocarea accesului la operele lor sau la alte obiecte protejate ale lor sau eliminarea respectivelor opere sau alte obiecte protejate, aceștia trebuie să justifice în mod corespunzător motivele care stau la baza cererii lor.
(3) Plângerile depuse în cadrul mecanismului prevăzut la alin. (1) sunt prelucrate fără întârzieri nejustificate, iar decizia furnizorului de servicii online de partajare de conținut prin care se blochează accesul sau se elimină conținutul încărcat de un utilizator face obiectul unei analize umane.
(4) Litigiile menționate la alin. (1) pot fi soluționate prin mediere sau pe cale judecătorească, în condițiile dreptului comun.
(5) Furnizorii de servicii online de partajare de conținut au obligația să își informeze utilizatorii, prin intermediul termenilor și condițiilor proprii, că au posibilitatea să utilizeze opere și alte obiecte protejate în temeiul excepțiilor sau limitărilor privind dreptul de autor și drepturile conexe prevăzute în prezenta lege sau dreptul Uniunii Europene.
(1) Un organism de gestiune colectivă, în conformitate cu mandatele sale din partea titularilor de drepturi, poate încheia o licență neexclusivă pentru scopuri necomerciale cu o instituție de conservare a patrimoniului cultural pentru reproducerea, distribuirea, comunicarea publică sau punerea la dispoziția publicului a operelor sau altor obiecte protejate aflate în afara circuitului comercial care sunt prezente în colecția permanentă a instituției, chiar dacă nu toți titularii de drepturi vizați de licență au mandatat organismul de gestiune colectivă, cu îndeplinirea următoarelor condiții:
a) organismul de gestiune colectivă să fie, pe baza mandatelor sale, reprezentativ în privința titularilor de drepturi pentru categoria relevantă de opere sau alte obiecte protejate și în privința drepturilor care fac obiectul licenței;
b) tuturor titularilor de drepturi să li se garanteze egalitate de tratament în ceea ce privește condițiile licenței.
(2) Sunt exceptate de la dreptul de reproducere, dreptul de comunicare publică și dreptul de punere la dispoziția publicului, precum și de la drepturile prevăzute la art. 74 alin. (1) și art. 141 alin. (1) utilizările efectuate pentru a permite instituțiilor de conservare a patrimoniului cultural să pună la dispoziție în scopuri necomerciale opere sau alte obiecte protejate, aflate în afara circuitului comercial, prezente în colecția lor permanentă, cu îndeplinirea următoarelor condiții:
a) numele autorului sau al oricărui alt titular de drepturi identificabil să fie indicat, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește imposibil; și
b) astfel de opere sau alte obiecte protejate să fie puse la dispoziție pe site-uri necomerciale.
(3) Excepția prevăzută la alin. (2) se aplică numai categoriilor de opere sau altor obiecte protejate pentru care nu există un organism de gestiune colectivă care să îndeplinească condițiile stabilite la alin. (1) lit. a) .
(4) Titularii de drepturi au dreptul, în orice moment, să excludă efectiv unele opere sau alte obiecte protejate ale acestora ori toate operele sau obiectele protejate de la mecanismul de acordare a licențelor stabilit la alin. (1) sau de la aplicarea excepției prevăzute la alin. (2) , inclusiv după încheierea unei licențe sau după începutul utilizării operelor sau obiectelor protejate respective.
(5) Instituția de conservare a patrimoniului cultural solicită licențele prevăzute la alin. (1) de la organismul de gestiune colectivă care este reprezentativ pentru categoria relevantă de opere sau alte obiecte protejate.
(6) Prevederile alin. (1)-(5) nu se aplică unor ansambluri de opere sau alte obiecte protejate aflate în afara circuitului comercial, dacă, în condițiile prevăzute la art. 9^1 , există dovezi că astfel de ansambluri constau preponderent din:
a) opere sau alte obiecte protejate, cu excepția operelor cinematografice sau audiovizuale publicate pentru prima dată sau, în absența publicării, difuzate pentru prima dată într-o țară terță;
b) opere cinematografice sau audiovizuale ale căror producători își au sediul sau reședința obișnuită într-o țară terță;
c) opere sau alte obiecte protejate ale unor titulari de drepturi resortisanți ai unor țări terțe, în cazul în care, după luarea în considerare a oricărei dovezi ușor accesibile cu privire la disponibilitatea operelor sau a obiectelor protejate respective, în circuitele comerciale obișnuite, nu s-a putut determina un stat membru sau o țară terță, potrivit lit. a) sau b).
(7) Prin excepție de la prevederile alin. (6) , prezentul articol se aplică atunci când organismul de gestiune colectivă este reprezentativ, în înțelesul alin. (1) lit. a) , în privința titularilor de drepturi din țara terță în cauză.
(8) În sensul prezentei legi, paginile de internet de prezentare și promovare a activității instituțiilor de conservare și punere în valoare a patrimoniului nu reprezintă site-uri comerciale, în sensul prevăzut de alin. (2) lit. b) , chiar dacă pe aceste pagini se comercializează bilete, abonamente sau suveniruri, dacă acestea aparțin sau vizează activitatea sau serviciile instituției respective.
(1) Licențele acordate în conformitate cu art. 128^4 permit utilizarea operelor sau a altor obiecte protejate aflate în afara circuitului comercial de către instituții de conservare a patrimoniului cultural în oricare stat membru al Uniunii Europene.
(2) Utilizările operelor și ale altor obiecte protejate, în temeiul excepțiilor prevăzute la art. 128^4 alin. (2) , se consideră că au loc pe teritoriul acelui stat unde își are sediul și instituția de conservare a patrimoniului cultural care recurge la respectiva utilizare.
Organismele de radiodifuziune și de televiziune au dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice, cu obligația pentru cel autorizat de a menționa numele organismelor, următoarele:
a) fixarea propriilor emisiuni și servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune;
b) reproducerea prin orice mijloc și sub orice formă a propriilor emisiuni și servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport, indiferent dacă au fost transmise prin fir sau fără fir, inclusiv prin cablu sau satelit;
c) distribuirea propriilor emisiuni și servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport;
d) importul, în vederea comercializării pe piața internă, a propriilor emisiuni și servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport;
e) retransmiterea sau reemiterea propriilor emisiuni și servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune prin mijloace fără fir, prin fir, prin cablu, prin satelit sau prin orice alt procedeu similar, precum și prin orice alt mod de comunicare către public, inclusiv retransmiterea pe Internet;
f) comunicarea publică a propriilor emisiuni și servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune în locuri accesibile publicului, cu plata intrării;
g) închirierea propriilor emisiuni și servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune, fixate pe orice tip de suport;
h) împrumutul propriilor emisiuni și servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport;
i) punerea la dispoziția publicului a propriilor emisiuni și servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport, indiferent dacă au fost emise prin fir sau fără fir, inclusiv prin cablu sau satelit, astfel încât să poată fi accesate în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public.
j) retransmisia propriilor emisiuni și servicii de programe de radiodifuziune și televiziune.
(1) Prin reemitere, în sensul prezentei legi, se înțelege emiterea simultană, de către un organism de radiodifuziune, a unui program al altui organism de radiodifuziune.
(2) Definițiile de la art. 14-18 , art. 20 alin. (1) , art. 21 , 22 și 98 alin. (2) se aplică, prin analogie, și drepturilor prevăzute la art. 129 .
(1) Organismele de radiodifuziune și de televiziune au dreptul exclusiv de a împiedica importul de copii ale propriilor programe de radiodifuziune sau de televiziune, realizate fără autorizarea lor și fixate pe orice tip de suport.
(2) Dispozițiile art. 129 lit. d) nu se aplică atunci când importul este făcut de o persoană fizică, fără scop comercial, în bagajul personal legal admis.
Durata drepturilor prevăzute în prezentul capitol este de 50 de ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc prima radiodifuzare a emisiunii sau a serviciului de programe ale organismului de radiodifuziune ori de televiziune.
Dreptul de distribuire a unui program de radiodifuziune ori de televiziune, fixat pe orice fel de suport, se epuizează odată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori a copiilor acestuia, pe piața internă, de către titularul de drepturi sau cu consimțământul acestuia.
Dispozițiile cuprinse în art. 35 , 36 și 38 se aplică, prin analogie, și organismelor de radiodifuziune și de televiziune.
(1) Actele de retransmisie a programelor, realizate de către alți titulari de drepturi decât organismele de radiodifuziune sau televiziune, trebuie să fie autorizate de către titularii care dețin dreptul exclusiv de comunicare către public.
(2) Titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe își pot exercita dreptul de a acorda sau de a refuza autorizarea pentru o retransmisie numai prin intermediul unui organism de gestiune colectivă.
(3) Dacă un titular de drepturi nu a transferat gestiunea dreptului prevăzut la alin. (2) unui organism de gestiune colectivă, se consideră că organismul de gestiune colectivă care gestionează drepturi din aceeași categorie pentru care operatorul de servicii de retransmisie dorește să obțină drepturi de retransmisie este îndreptățit să acorde sau să refuze autorizarea de retransmisie pentru respectivul titular de drepturi.
(4) În situația prevăzută la alin. (3) , în cazul existenței mai multor organisme de gestiune colectivă care gestionează drepturi din respectiva categorie, se stabilește, prin decizie a directorului Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, pe baza principiului reprezentativității, organismul de gestiune colectivă care va avea dreptul de a acorda sau de a refuza autorizarea de retransmisie.
(5) Un titular de drepturi are aceleași drepturi și obligații, decurgând dintr-un acord între operatorul unui serviciu de retransmisie și un organism de gestiune colectivă, ca și titularii de drepturi care au mandatat organismul sau organismele de gestiune colectivă care vor avea dreptul de a acorda sau de a refuza autorizarea de retransmisie.
(6) Titularul de drepturi prevăzut la alin. (5) își poate revendica drepturile respective în termen de trei ani de la data retransmisiei care include opera sa sau alt obiect protejat.
(1) Prevederile art. 134^1 nu se aplică drepturilor de retransmisie exercitate de un organism de radiodifuziune sau televiziune asupra propriilor transmisii, indiferent dacă aceste drepturi îi aparțin sau i-au fost transferate de alți titulari de drepturi.
(2) Dacă organismele de radiodifuziune sau televiziune și operatorii serviciilor de retransmisie încep negocieri cu privire la autorizarea retransmisiei, aceștia au obligația să le desfășoare cu bună-credință.
(1) În cazul în care un organism de radiodifuziune sau televiziune transmite prin introducere directă semnalele sale purtătoare de programe unui distribuitor de semnale fără ca organismul de radiodifuziune sau televiziune să transmită, el însuși, simultan, respectivele semnale purtătoare de programe direct publicului, iar distribuitorul de semnale transmite respectivele semnale purtătoare de programe către public, se consideră că organismul de radiodifuziune sau televiziune și distribuitorul de semnale participă la un act unic de comunicare publică pentru care trebuie să obțină o autorizare din partea titularilor de drepturi.
(2) Pentru introducerea directă ce constituie un act unic de comunicare publică, prevăzută la alin. (1) , trebuie obținută autorizarea din partea titularilor de drepturi de către organismul de radiodifuziune sau televiziune pentru radiodifuzare și de către distribuitorul de semnal pentru retransmisie sau retransmisie prin cablu, după caz.
(1) Organismele de radiodifuziune și de televiziune, care au ca obiect de activitate comunicarea publică a unor programe prin satelit, trebuie să își desfășoare activitatea cu respectarea dreptului de autor și a drepturilor conexe protejate prin prezenta lege.
(2) În sensul prezentei legi, prin comunicare publică prin satelit se înțelege introducerea, sub controlul și responsabilitatea unui organism de radiodifuziune sau de televiziune situat pe teritoriul României, a semnalelor purtătoare de programe destinate captării de către public, într-un lanț neîntrerupt de comunicare ce conduce la satelit și revine la pământ.
(3) În sensul prezentei legi, prin satelit se înțelege orice satelit care operează pe benzi de frecvență rezervate, conform legislației privind telecomunicațiile, pentru radiodifuzarea semnalelor în scopul recepționării de către public sau pentru comunicarea individuală privată. În acest din urmă caz este totuși necesar ca recepția individuală să se poată face în condiții comparabile celor din primul caz.
(1) În cazul în care semnalele purtătoare de emisiuni sau de servicii de programe sunt difuzate sub o formă codificată, introducerea lor în lanțul de comunicare este considerată comunicare publică, dacă dispozitivul de decodificare a emisiunii este pus la dispoziția publicului de către organismul respectiv sau cu consimțământul său.
(2) Responsabilitatea comunicării publice, în cazul în care semnalele purtătoare sunt transmise de un organism situat în afara României sau într-un stat care nu este membru al Uniunii Europene și care nu asigură nivelul de protecție prevăzut de prezenta lege, este asigurată astfel:
a) dacă semnalele sunt transmise satelitului prin intermediul unei stații de legătură ascensională, responsabilitatea revine persoanei care, situate pe teritoriul României sau al unui stat membru al Uniunii Europene, utilizează stația;
b) dacă nu se apelează la o stație de legătură ascensională, dar comunicarea către public a fost autorizată de un organism cu sediul principal în România sau pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, responsabilitatea revine organismului care a autorizat-o.
(1) Titularii dreptului de autor pot cesiona drepturile lor pentru comunicarea publică prin satelit unui organism de radiodifuziune sau de televiziune, numai printr-un contract încheiat fie prin intermediul unui organism de gestiune colectivă, fie individual.
(2) Contractul-cadru încheiat între un organism de gestiune colectivă și un organism de radiodifuziune sau de televiziune, pentru comunicarea publică prin satelit a unei categorii de opere aparținând unui anumit domeniu, își poate produce efectele extinse și față de titularii de drepturi care nu sunt reprezentați de organismele de gestiune colectivă, dacă această comunicare către public prin satelit are loc simultan cu radiodifuzarea terestră efectuată de către același organism emițător. Titularul de drepturi nereprezentat are posibilitatea în orice moment să înlăture producerea efectelor extinse ale contractului-cadru, printr-un contract individual sau colectiv.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică operelor audiovizuale.
(1) Titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe își pot exercita drepturile lor pentru autorizarea sau interzicerea retransmisiei prin cablu numai prin intermediul unui organism de gestiune colectivă.
(2) *) Cuantumul remunerației privind drepturile de autor și drepturile conexe se stabilește printr-o metodologie negociată între organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și structurile asociative ale distribuitorilor prin cablu, potrivit procedurilor prevăzute la art. 163 și 164 , cu excluderea de la calcul a programelor a căror retransmitere prin cablu este obligatorie conform legii. *) Prin Decizia nr. 571/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 121 alin. (2) , devenit art. 138 alin. (2) prin renumerotare.
(3) În cazul în care părțile nu pot stabili metodologii prin negociere, înainte de inițierea procedurii de arbitraj prevăzute de art. 165 alin. (3) , acestea pot conveni să recurgă la o procedură de mediere facultativă. Această mediere este efectuată de unul sau mai mulți mediatori aleși de părți în așa fel încât independența și imparțialitatea lor să nu poată fi puse la îndoială. Mediatorii au ca sarcină să ajute negocierile și pot să notifice o propunere părților.
(4) În termen de 3 luni de la prezentarea propunerii de către mediatori, părțile vor notifica mediatorilor și la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor respingerea propunerii sau acceptarea acesteia prin semnarea protocolului privind metodologiile. Notificarea propunerii, precum și a acceptării sau respingerii acesteia se face în conformitate cu regulile aplicabile notificării actelor juridice. Acceptarea de către toate părțile este prezumată în cazul în care niciuna dintre ele nu a notificat respingerea propunerii în acest termen.
(5) Dacă unii titulari de drepturi nu au încredințat gestiunea drepturilor lor unui organism de gestiune colectivă, organismul care gestionează drepturile din aceeași categorie este considerat de drept a fi și gestionarul drepturilor lor. Dacă există în același domeniu mai multe organisme de gestiune colectivă, titularul de drepturi poate opta între acestea. Revendicarea drepturilor de către acești titulari se poate face în termen de 3 ani de la data notificării.
Prevederile art. 138 alin. (1) nu se aplică drepturilor exercitate de organismele de radiodifuziune sau de televiziune cu privire la propriile emisiuni și servicii de programe, indiferent dacă drepturile în cauză le aparțin ori le-au fost cesionate de alți titulari de drepturi de autor sau de drepturi conexe. În acest caz, exercitarea dreptului de retransmitere prin cablu de către un organism de radiodifuziune sau de televiziune se face prin contracte încheiate cu distribuitorii prin cablu, cu excepția cazurilor în care retransmiterea prin cablu este obligatorie prin lege.
(1) Dispozițiile prezentului capitol privesc protecția juridică a bazelor de date, în orice formă a lor.
(2) În sensul prezentei legi, prin bază de date se înțelege o culegere de opere, de date sau de alte elemente independente, protejate ori nu prin drept de autor sau conex, dispuse într-o modalitate sistematică ori metodică și în mod individual accesibile prin mijloace electronice sau printr-o altă modalitate.
(3) Protecția prevăzută în prezentul capitol nu se aplică programelor pentru calculator utilizate la fabricarea sau funcționarea bazelor de date accesibile prin mijloace electronice.
(4) În sensul prezentei legi, fabricantul unei baze de date este persoana fizică sau juridică ce a făcut o investiție substanțială cantitativă și calitativă în vederea obținerii, verificării sau prezentării conținutului unei baze de date.
(1) Fabricantul unei baze de date are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza și de a interzice extragerea și/sau reutilizarea totalității sau a unei părți substanțiale din aceasta, evaluată calitativ sau cantitativ.
(2) În sensul prezentei legi, se înțelege prin:
a) extragere: transferul permanent sau temporar al totalității ori al unei părți, evaluată calitativ sau cantitativ, substanțiale din conținutul bazei de date pe un alt suport, prin orice mijloc sau sub orice formă;
b) reutilizare: orice formă de punere la dispoziția publicului a totalității sau a unei părți substanțiale a conținutului bazei de date, evaluată calitativ sau cantitativ, prin distribuirea de copii, prin închiriere sau sub alte forme, inclusiv prin punerea la dispoziția publicului a conținutului bazei, astfel încât oricine să poată avea acces la aceasta în locul și la momentul alese în mod individual. Prima vânzare pe piața internă a unei copii a bazei de date de către titularul dreptului suigeneris sau cu consimțământul acestuia epuizează dreptul de a controla revânzarea acestei copii.
(3) Împrumutul public al unei baze de date nu este un act de extragere sau de reutilizare.
(4) Dreptul prevăzut la alin. (1) se aplică în mod independent de posibilitatea de a proteja baza de date sau conținutul acesteia prin dreptul de autor sau alte drepturi. Protecția bazelor de date prin dreptul prevăzut la alin. (1) nu prejudiciază drepturile existente cu privire la conținutul lor.
(5) Nu este permisă extragerea sau reutilizarea, repetată și sistematică, de părți nesubstanțiale ale conținutului bazei de date dacă aceasta ar presupune acte contrarii unei utilizări normale a acestei baze sau ar cauza un prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale fabricantului bazei de date.
(1) Fabricantul unei baze de date, care este pusă la dispoziția publicului prin orice modalitate, nu poate împiedica utilizarea legitimă a acesteia prin extragerea sau reutilizarea de părți nesubstanțiale din conținutul său, oricare ar fi scopul utilizării. În cazul în care utilizatorul legitim este autorizat să extragă sau să reutilizeze numai o parte a bazei de date, dispozițiile prezentului alineat se aplică acestei părți.
(2) Utilizatorul legitim al unei baze de date, care este pusă la dispoziția publicului în orice modalitate, nu poate efectua acte care intră în conflict cu utilizarea normală a acestei baze de date sau care lezează în mod nejustificat interesele legitime ale fabricantului bazei de date.
(3) Utilizatorul legitim al unei baze de date, care este pusă la dispoziția publicului în orice modalitate, nu poate să aducă prejudicii titularilor unui drept de autor sau conex care se referă la opere ori la prestații conținute în această bază de date.
(4) Utilizatorul legitim al unei baze de date, care este pusă la dispoziția publicului prin orice modalitate, poate, fără autorizarea fabricantului bazei de date, să extragă sau să reutilizeze o parte substanțială a conținutului acesteia:
a) în cazul în care extragerea se face în scopul utilizării private a conținutului unei baze de date neelectronice;
b) în cazul în care extragerea se face în scopul utilizării pentru învățământ sau pentru cercetare științifică, cu condiția indicării sursei și în măsura justificată de scopul necomercial urmărit;
c) în cazul în care se face o extragere sau reutilizare având ca scop apărarea ordinii publice și a siguranței naționale ori în cadrul unor proceduri administrative sau jurisdicționale.
d) în cazul în care orice act de reproducere, distribuire, transformare, extragere sau reutilizare se face în scopul prevederilor art. 35^1 .
(5) Utilizatorul legitim al unei baze de date sau al unei părți dintr-o bază de date poate efectua, fără consimțământul autorului acesteia, orice act de reproducere, distribuire, comunicare publică sau transformare, necesar utilizării normale și accesului la baza de date sau la o parte din aceasta.
(1) Drepturile fabricantului bazei de date iau naștere o dată cu definitivarea bazei de date. Durata protecției este de 15 ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului imediat următor definitivării bazei de date.
(2) În cazul în care baza de date a fost pusă la dispoziția publicului în orice modalitate înainte de expirarea perioadei prevăzute la alin. (1) , durata protecției se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului imediat următor celui în care baza de date a fost pusă la dispoziția publicului pentru prima oară.
(3) Orice modificare substanțială, evaluată calitativ sau cantitativ, a conținutului unei baze de date, constând, în special, în adăugări, suprimări sau schimbări succesive și pentru care se poate considera că s-a efectuat o nouă investiție substanțială, evaluată calitativ sau cantitativ, permite atribuirea unei durate de protecție proprii bazei de date rezultate din această investiție.