(1) În cazul în care persoana cu handicap schimbă domiciliul/reședința dintr-un județ/sector în altul, DGASPC care preia dosarul poate returna la DGASPC de unde s-a transferat dosarul eventualele bilete de călătorie gratuită valabile și neutilizate integral, în vederea anulării.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) , dosarul care se transferă va conține o adeverință care atestă numărul de bilete de călătorie gratuită eliberate în anul calendaristic în curs și numărul de bilete de călătorie gratuită neutilizate, returnate și anulate, denumită în continuare adeverința.

(3) Adeverința prevăzută la alin. (2) va sta la baza eliberării biletelor de călătorie gratuită de către DGASPC care a preluat dosarul.

(4) Persoana cu handicap, reprezentantul legal al acesteia și/sau, după caz, asistentul personal al persoanei cu handicap va returna biletele de călătorie gratuită nefolosite integral sau parțial, în următoarele situații:

a) decesul persoanei cu handicap;

b) încetarea contractului individual de muncă al asistentului personal;

c) obținerea unui document de încadrare ulterior celui pe baza căruia au fost eliberate biletele de călătorie gratuită, care stabilește un grad de handicap care nu se încadrează în prevederile art. 1 ;

d) schimbarea opțiunii privind angajarea unui asistent personal sau acordarea indemnizației lunare prevăzute la art. 43 din Legea nr. 448/2006 , ulterior eliberării biletelor de călătorie gratuită;

e) schimbarea domiciliului/reședinței în alt județ sau sector.

(5) În cazul în care DGASPC constată că s-au efectuat călătorii în baza unor bilete de călătorie gratuită care nu au fost returnate conform prevederilor alin. (4) , DGASPC va recupera contravaloarea călătoriei de la persoanele respective.