(1) Autoritățile și instituțiile centrale și locale, publice sau private asigură, pentru relațiile directe cu persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate, interpreți autorizați în limba semnelor române sau ai limbajului specific al persoanei cu surdocecitate.
(2) Metodologia de autorizare a interpreților va fi aprobată prin ordin comun al ministrului educației naționale și al ministrului muncii și justiției sociale, la propunerea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, cu consultarea Asociației Naționale a Surzilor din România, precum și a organizațiilor neguvernamentale din domeniul surdocecității.
(3) Limba semnelor române și limbajul specific al persoanei cu surdo-cecitate sunt recunoscute oficial ca mijloace de comunicare specifice persoanelor cu handicap auditiv sau cu surdocecitate.