(1) Operatorul de transport și de sistem al gazelor naturale sau o altă entitate desemnată de către operatorul de transport și de sistem în cadrul căreia acesta deține o participație majoritară, de cel puțin 51% din acțiuni, denumit în continuare operator al PVT, asigură organizarea și administrarea PVT, în baza reglementărilor emise de către ANRE.
(2) Operatorul PVT are următoarele atribuții și responsabilități:
a) oferă participanților inclusiv de pe piața gazelor naturale servicii de transfer al dreptului de proprietate asupra gazelor naturale în PVT, în condiții transparente și nediscriminatorii;
b) pune la dispoziția participanților pe piața gazelor naturale serviciile prevăzute la lit. a) , în mod continuu, respectiv 24 h x 7 zile/săptămână, prin intermediul unei platforme electronice on-line;
c) înregistrează și procesează, în mod continuu, notificările în PVT aferente tranzacțiilor încheiate de către participanții pe piața gazelor naturale înregistrați ca utilizatori PVT;
d) asigură conectarea platformei electronice de deservire a PVT la platformele de tranzacționare a gazelor naturale;
e) colaborează cu operatorii piețelor centralizate de gaze naturale pentru proiectarea și promovarea produselor standardizate pe termen scurt care să conducă la creșterea lichidității pieței angro a gazelor naturale pe termen scurt;
f) participă activ la dezbaterile publice organizate în scopul consultării participanților de pe piața gazelor naturale și ANRE cu privire la armonizarea serviciilor oferite în PVT cu standardele și bunele practici internaționale;
g) asigură protecția și păstrează confidențialitatea informațiilor și datelor care i-au fost furnizate sau la care a avut acces pe parcursul activității sale, cu excepția cazurilor prevăzute în mod expres de legislația în vigoare;
h) poate oferi participanților de pe piața gazelor naturale alte servicii auxiliare necesare utilizatorilor PVT, conform reglementărilor ANRE;
i) operatorul PVT elaborează și publică, conform reglementărilor ANRE, informații de piață generale, anonime și agregate ale tranzacțiilor notificate în PVT.